Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Andrei Baciu a declarat că spitalele au circuitele organizate şi au toate cele necesare „pentru a trata pacienţii în condiţii de maximă siguranţă”.

„O bună parte din spitale şi-au organizat un sistem de consultaţii cu programare telefonică prealabilă, tocmai pentru a se evita aglomerările, există acest sistem de triaj, există un circuit separat al pacienţilor. Spitalele din România, în momentul de faţă, au aceste circuite funcţionale, medicii, managementul acestor spitale au depus eforturi considerabile pentru a face aceste lucruri să se întâmple.

Sigur, contactul cu medicul de familie este esenţial, iar pentru orice fel de urgenţă medicală să nu ezităm să apelăm 112. Au fost poate în primele zile, în primele săptămâni, pe alocuri, situaţii în care lucrurile nu au funcţionat cum trebuia, cunoaştem cu toţii câteva exemple, însă în momentul de faţă spitalele, medicii, personalul medical au experienţă, au circuitele organizate, au toate cele necesare pentru a trata pacienţii în condiţii de maximă siguranţă”, a spus Andrei Baciu, la dezbaterea online „Cum va arăta ‘noua normalitate’ în sistemul sanitar”, organizată, vineri, de trustul de presă DC Media Group.

Directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Cristian Vlădescu, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă realizează în fiecare lună, pe baza raportărilor de la aproximativ 500 de spitale în contract cu CNAS, analiza a o serie de indicatori.

El a anunţat că numărul cazurilor internate în luna martie a fost de circa 334.000 în 2019 şi de 239.000 în 2020. Potrivit lui Cristian Vlădescu, cifrele privind luna aprilie indică 315.000 de cazuri în 2019 şi 96.000 în 2020, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în martie şi aprilie indicatorul ‘durata medie de spitalizare’ a crescut, în condiţiile în care majoritatea cazurilor au fost pe de o parte cele de COVID-19 şi pe de altă parte urgenţe.

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, Valeria Herdea, a relatat despre dificultăţile unora dintre pacienţi în timpul pandemiei.

„Vă spun câteva cazuri absolut punctuale. Am avut pacient pentru care a trebuit să intervenim, cu multiple sângerări şi care s-a dus dintr-un spital într-altul înainte de pandemie, iar pe perioada pandemiei familia efectiv ni s-a adresat nouă, pentru că nu reuşeam să-l internăm. Până la urmă, a fost internat, dar cu foarte multă dificultate.

O altă situaţie, pacient suspect de cancer laringian, care a fost trimis, avea o radiografie, avea o tomografie, foarte, foarte greu a putut fi internat.

Deci, toate dificultăţile acestea au pus o presiune teribilă pe relaţia medic – pacient şi în primul rând asupra pacientului. Nivelul de stres a fost cauzat de lipsa informaţiilor la care pacientul a avut sau nu acces, de sursele de informaţii pe care le-aţi avut şi dumneavoastră şi noi, de faptul că foarte multe dintre informaţiile medicale şi noi, ca medici, le-am văzut prin media şi nu le-am primit pe canale medicale, faptul că s-a comunicat destul de greoi şi dificil din partea autorităţilor”, a afirmat Valeria Herdea.

155 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =