Caută
Close this search box.

Se dau măști gratuite pentru persoanele cu venituri mici

masca

În Suceava, unul dintre cele mai afectate orașe de coronavirus, se vor distribui peste 3.668 de măşti de protecţie persoanelor cu venituri mici, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu.

Potrivit primarului, municipalitatea aşteaptă să primească de la Ministerul Muncii aceste materiale de protecţie, după care urmează să le distribuie categoriile de persoane ce se înscriu în criteriile prevăzute în actul normativ.

Lungu a precizat că un număr de 159 de măşti este destinat persoanelor care beneficiază de ajutor social, iar alte 363 de măşti pentru cele care beneficiază de ajutor de susţinere a familiei.

Totodată, pentru pensionarii cu pensii până la 704 lei şi persoanele cu handicap se vor distribui 2.430, respectiv 716 măşti de protecţie.

„Am fost înştiinţaţi că vom primi aceste măşti. În măsura în care vin, conform ordonanţei date, noi trebuie să le distribuim într-o perioadă de trei zile. Vom anunţa punctele de distribuire ale acestor măşti în măsura în care ele vin”, a spus Lungu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri