Caută
Close this search box.

Meciul cu UTA, amânat de FRF: Şase angajaţi ai clubului Petrolul Ploieşti, testaţi pozitiv la COVID-19

Şase angajaţi ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti au fost testaţi pozitiv la COVID-19, meciul grupării prahovene cu UTA Arad, programat, sâmbătă, în prima etapă a play-off-ului Ligii a II-a, fiind amânat de Federaţia Română de Fotbal.

„Şase persoane din cadrul clubului Petrolul Ploieşti au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Departamentul de competiţii al Federaţiei Române de Fotbal a amânat meciul ploieştenilor programat iniţial sâmbătă, 4 iulie. Având în vedere discuţiile avute cu reprezentanţii celor 6 formaţii implicate în play-off-ul Ligii 2, în cadrul ultimei videoconferinţe, pentru a stabili modul de acţiune pe mai multe scenarii posibile, partida UTA Arad – FC Petrolul Ploieşti, programată sâmbătă, 4 iulie, la Arad, a fost amânată. Meciul va fi reprogramat în prima dată disponibilă”, informează site-ul oficial al FRF.

De asemenea, Federaţia Română de Fotbal precizează că partidele amânate, în cazul în care vor exista mai multe, vor fi reprogramate în ordinea amânării acestora şi utilizând toate datele disponibile din calendarul competiţional.

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a demarat o anchetă epidemiologică la clubul din Ploieşti.

În urma testelor pozitive de la Petrolul Ploieşti, numărul cazurilor de COVID-19 din fotbalul românesc se ridică la 12. De la reluarea Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi trei la FC Botoşani, medicul echipei şi doi jucători (unul căpitanul Jonathan Rodriguez), ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, la 24 iunie, doi fotbaliştii ai echipei din Liga a II-a Concordia Chiajna, Andrei Marc (27 ani) şi Ionuţ Biceanu (26 ani), au fost testaţi pozitiv.

Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti trebuia să întâlnească, sâmbătă, de la ora 17:00, în deplasare, formaţia UTA Arad, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului de promovare a Ligii a II-a.

Conform deciziei Comitetului de Urgenţă al FRF din 14 mai 2020, care a fost validată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 27 mai 2020, sezonul 2019-2020 al Ligii a II-a se va încheia cu un play-off de promovare între ocupantele primelor şase locuri ale clasamentului la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.

Echipele participante intră în play-off-ul care se va disputa în 5 etape (o singură manşă) cu jumătate din punctele acumulate până la data de 16 martie 2020. Punctajul cu care cele şase formaţii vor intra în play-off este următorul: UTA Arad – 25 de puncte; CS Mioveni – 20 de puncte; Turris Oltul Turnu Măgurele – 20 de puncte; FC Argeş – 19 puncte; Petrolul Ploieşti – 19 puncte; FC Rapid – 19 puncte.

Formaţiile clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga I, în timp ce echipa de pe poziţia a treia va disputa cu joc de baraj în dublă manşă cu locul 6 din play-out-ul Ligii I. Meciurile de baraj se vor disputa pe 5 şi 9 august 2020.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri