Caută
Close this search box.

Băiatul lui Robert Negoiță plantează panseluţe la firma primăriei tatălui

robert negoiţă

Nepotism la vedere în Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Fiul său a fost angajat la Administraţia Domeniului Public București SA, controlată de primar.

Robert Negoiță candidează independent dar sprijinit de partidul lui Victor Ponta pentru un nou mandat la primăria sectorului 3. El a fugit din  PSD pentru că „în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri și revolte în calitate de membru PSD”.

Așa că Negoiță s-a refugiat în insula de corectitudine pe care o conduce – Primăria Sectorului 3.

Fiul său Negoiță Louis Rafael Negoiță a fost angajat la ADPB SA (Administrația Domeniului Public București SA). Informația apare în ultima declarație de avere a tatălui său Robert Negoiță, primarul sectorului 3. Documentul a fost completat pe 15 iunie 2020.

Suma încasată din taxele locuitorilor sectorului 3 de fiul edilului sectorului 3, în anul 2019, a fost 19.696 de lei.

Nu putem calcula salariul lunar al fiului, pentru că nu cunoaștem data la care Louis Rafael Negoiță s-a angajat într-o companie administrată de primăria tatălui său. Declarația de avere a lui Negoiță jr. nu este de găsit pe portalul Agenției Naționale de Integritate, nici pe site-ul Administrarea Domeniului Public București S.A.

Robert Negoiță a refuzat să spună pentru Newsweek România pe ce criterii a fost angajat fiul la o companie pe care o controlează. Louis Rafael Negoiță are 22 de ani.

De pe site-ul oficial aflăm că Administrarea Domeniului Public București S.A. are patru acționari:

Consiliul local al Primariei Sector 3 Bucurest  -96,653 %

Rosal Grup S.A – .3,3293 %

Lupescu Paul – 0,0142 %

Sofronea Eugeniu – 0,0035 %

Robert Negoiță a câștigat alegerile pentru Primăria Sectorului 3 cu peste 60% din voturi. Printre realizările ADMPB, la care a contribuit și Louis Rafael Negoiță, se numără (potrivit apdpbsa.ro):

„Plantare material dendrologic (mesteceni, hibiscus, gard viu, yucca) pe aliniamentul central din b-b-dul Baba Novac si b-dul Nicolae Grigorescu.

Crearea sistemului de irigatii in sectorul 3 prin montarea coloanei principale, montarea electrovanelor, programatoarelor si aspersoarelor.

Montare rulouri de gazon pe aliniamentul central din b-dul Baba Novac si b-dul Nicolae Grigorescu.

Plantare hibiscus (gard viu ) in sectorul 3 – b-dul Nicolae Grigorescu, b-dul 1 Decembrie -aliniament Penny Market, b-dul Pallady – aliniament, b-dul Camil Ressu – spatiul de separare intre pista de biciclete si trotuar”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri