Caută
Close this search box.

Prefectul din Vâlcea, testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2

corornavirus

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a fost confirmat cu infecţia cu noul coronavirus în urma unui test efectuat la cerere, contracost, au informat reprezentanţii Prefecturii.

Prefectul a fost evaluat medical şi, în prezent, se află în izolare la domiciliu, starea sa de sănătate fiind bună, fără simptome specifice bolii.

O anchetă epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea este în derulare, vineri, la Prefectură.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea, „prefectul judeţului a respectat tot timpul normele de prevenire şi combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile şi şedinţele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajaţii instituţiei, cât şi cu alte persoane din afara instituţiei, păstrând distanţa fizică şi purtând mască de protecţie”.

Atribuţiile prefectului privind activităţile curente ale instituţiei au fost delegate şefului Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane şi Administrativ, Eugenia Stîngă.

Un subprefect al judeţului Vâlcea ar putea fi numit în cadrul următoarei şedinţe de Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri