Caută
Close this search box.

Robert Negoiţă şi Piedone, direct vizaţi în Afacerea Gunoaielor, sesizare făcută la DNA

robert negoiţă

Se anunță probleme penale pentru Robert Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone, doi primari de sector ai Capitalei. Procurorii DNA au fost puși în gardă, de către Asociația pentru monitorizare, prospecţie mediu și ecologie

La Direcția Națională Anticorupție, precum și la alte instituții ale statului – cum ar fi Ministerul Mediului, Garda de Mediu, Inspectoratul General al României sau Președinția României – a fost depusă o sesizare, din partea Asociației pentru Monitorizare, Prospectie Mediu și Ecologie (AMPME), care privește ceea ce Ediția Verde a denumit Afacerea Gunoaielor.

Este vorba despre modul în care gunoaiele produse în cele două sectoare ajung să fie depozitate în alte localități, prin intermediul unor societăți comerciale, în pofida faptului că problema depozitării deșeurilor nu este în atribuțiile edililor de sectoare, ci în competența primarului general.

“Sesizare prin care vă aduc la cunoștință transportul ilegal al deșeurilor produse în Municipiul București, precum și încălcarea prevederilor legale și a principiilor specifice serviciilor de salubrizare, prin activitatea desfășurată de Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deșeurilor SRL, SD3 Salubrizare și Deszăpezire S3 SRL, Salubrizare Fapte 5 SA, Consiliul Local al Sectorului 3 și Consiliul Local al Sectorului 5”, se menționează în preambulul sesizării formulate de Asociația pentru Monitorizare, Prospecție Mediu și Ecologie.

Sesizarea privește modul în care gunoaiele din Sectorul 3 și Sectorul 5 al Capitalei sunt transportate și depozitate în alte localități, deși nici unul dintre primarii de sector nu au în atribuții depozitarea deșeurilor, competență care revine primarului general al Capitalei.

Mai mult, această modalitate de depozitare a deșeurilor fără nici un fel de control poate provoca dezastre ecologice de proporții, așa cum s-a întâmplat spre exemplu în localitatea Ulmeni din județul Călărași, acolo unde ajungeau gunoaiele locuitorilor din Sectorul 3 al Capitalei.

În ceea ce privește posibilele infracțiuni denunțate în respectiva sesizare, acestea sunt: constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu sau fals.

Astfel, Asociația pentru Monitorizare Prospectie Mediu și Ecologie (AMPME) susține că, “la acest moment, deși nu sunt îndeplinite condițiile legale, Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deșeurilor SRL acceptă la depozitare deșeuri provenite de pe raza Sectorului 3 și 5 al Municipiului București, așa cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 431/26.11.2020 și din Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 449/23.12.2020”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri