Caută
Close this search box.

SURSE Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii

andrei muraru

Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.

Anunțul vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA.

Andrei Muraru este consilier prezidențial la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.

Născut în 1982, este absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (sursa – presidency.ro).

A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României.

A fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al președintelui Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) și pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Este autor al cărții Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, Polirom, 2017, coordonator al volumelor Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, 2008, Regele, comuniștii și Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I (împreună cu Alexandru Muraru), Polirom, 2017, Revoluția din 1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri