Caută
Close this search box.

Johnson & Johnson a început livrarea vaccinului în Uniunea Europeană

Johnson & Johnson

Compania Johnson & Johnson a început livrarea vaccinului anti-COVID-19 în Uniunea Europeană, a anunțat eurodeputatul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, care a precizat România va recepționa, joi, o primă tranșă de 60.000 de doze.

„Johnson & Johnson a început de astăzi livrarea vaccinului anti-COVID-19 în Uniunea Europeană. 60 de mii de doze urmează să ajungă joi în România, într-o primă tranșă, care va fi distribuită către medicii de familie și în centrele mobile, iar până la finalul lunii iunie, producătorul Johnson & Johnson va livra, în întreaga UE, până la 55 de milioane de doze cu vaccin”, a scris Cristian Bușoi, pe Facebook.

Eurodeputatul spune despre vaccinul anti-COVID-19 de la Johnson & Johnson că „are o bună eficacitate, demonstrată, în studiile clinice, atât împotriva tulpinii originale, cât și împotriva variațiilor britanice, sud-africane și braziliene”.

„Am încredere că serul produs de Johnson & Johnson și autorizat în UE pentru protejarea persoanelor peste 18 ani, va accelara masiv campania de vaccinare din UE, mai ales dacă luăm în calcul că pentru imunizare este necesară administrarea unei singure doze de vaccin”, a adăugat Cristian Bușoi.

El a mai menționat că, „în al doilea trimestru al acestui an, în UE vor fi distribuite 360 de milioane de doze din vaccinurile autorizate, mai mult de jumătate dintre aceste, 200 de milioane, produse de Pfizer – BioNTech”.

„O veste bună a venit astăzi și de la comisarul european pentru Piață Internă, Thierry Breton, care ne-a anunțat, la ședința grupului PPE pentru campania de vaccinare că, în Europa, a crescut la 53 numărul fabricilor autorizate pentru producția de vaccinuri împotriva COVID-19”, mai spune președintele ITRE din Parlamentul European.

Europa, a adăugat Cristian Bușoi, este singurul continent care foloseșete la ora actuală patru tipuri de vaccin împotriva COVID-19, și anume Pfizer-BioNTech, AstraZeneca, Moderna și Johnson & Johnson.

„Aceste date ne îndreptățesc să fim mai mult decât optimiști privind succesul campaniei de vaccinare și a obiectivelor pe care ni le-am asumat la nivel european. Dacă totul va merge fără sincope, fiecare cetățean ar putea fi vaccinat până la mijlocul verii, în luna iulie, și sunt, deci, toate șansele ca viața să revină la normal. Pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie însă de un efort comun al decidenților politici de la nivel european și național, al medicilor, producătorilor de vaccinuri și al fiecărui cetățe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri