Caută
Close this search box.

Simona Halep s-a înscris la turneul WTA Cincinatti

simona halep

În sfârșit o veste bună pentru fanii Simonei Halep, după o lungă perioadă în care campioana tenisului a absentat din circuit! Simona s-a înscris la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), în perioada 16 – 22 august.

Simona Halep (29 de ani) își pregătește revenirea în circuitul de tenis feminin, iar eleva lui Darren Cahill (55 de ani) va ataca sezonul de hard american! Halep se află pe tabloul principal al puternicului turneu de la Cincinnati, la care românca a disputat două finale în carieră, ambele pierdute: 1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza (Spania) în anul 2017, respectiv 6-2, 6-7(6), 2-6 cu Kiki Bertens (Olanda).

Simona Halep nu a mai jucat niciun meci oficial din 12 mai, atunci când s-a accidentat serios în meciul cu Angelique Kerber (Germania), în turul secund la Roma, la scorul de 6-1, 3-3. Simona a suferit o ruptură la gamba stângă, fapt pentru care a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.

Vestea bună este aceea că Simona Halep s-a înscris la turneul de la Cincinnati, iar fanii vor avea ocazia să o vadă într-un concurs oficial în mai puțin de o lună! Halep va fi abia a 10-a favorită a competiției din seria WTA 1.000, după ce constănțeanca a pierdut teren în clasament.

Ea va părăsi Top 10 WTA, după 7 ani, chiar înaintea turneului de la Cincinnati. După aceea, Simona va merge direct la US Open, ultimul Grand Slam al sezonului, în perioada 30 august – 11 septembrie.

Halep va avea adversare foc la turneul de la Cincinnati! Favorită principală este Ashleigh Barty, lider mondial și campioană la Wimbledon 2021. Practic, nici o jucătoare din Top 10 nu va lipsi de la Cincinnati, pe tabloul principal fiind acceptate și:

Naomi Osaka (Japonia), Aryna Sabalenka (Belarus), Sofia Kenin (SUA), Bianca Andreescu (Canada), Elina Svitolina (Ucraina), Karolina Pliskova (Cehia), Iga Swiatek (Polonia), Garbine Muguruza (Spania) sau Barbora Krejcikova (Cehia). De asemenea, Sorana Cîrstea (România), fosta colegă a Simonei din naționala de Fed Cup, se află și ea pe listă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri