Caută
Close this search box.

VIDEO Blue Origin, naveta cu primul cu echipaj civil, nepilotat, i-a dus pe Jeff Bezos şi alte trei persoane în spaţiu

Blue Origin

Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi Blue Origin, fratele său, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk şi studentul Oliver Daemen formează primul echipaj uman al New Shepard care a ajuns marţi, la ora României 16:12, spre orbită, apoi a aterizat la sol, într-un impact destul de dur.

Nava construită de Blue Origin nu a fost pilotată şi urma să ajungă la 100 de kilometri, cei patru pasageri devenind astfel astronauţi.

Bezos, cel mai bogat om din lume, a zburat la bordul New Shepard, un sistem format din două elemente, o capsulă şi o rachetă. Femeia aviator Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, a devenit cea mai vârstnică persoană care a ajuns în spaţiu. Un student de 18 ani, Oliver Daemen, primul client plătitor la bordul navei, este şi cel mai tânăr om care ajunge în spaţiu.

Acesta va fi primul zbor zpaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu se va afla la bord.

Cu jumătate de oră înainte de momentul stabilit pentru decolare, echipajul de patru persoane a urcat în capsulă. Cei patru au fost ajutaţi de câţiva specialişti să se aşeze pe locurile desemnate şi au făcut câteva fotografii înainte de zbor.

Christina Bezos a transmis un mesaj fraţilor ei: „Şi eu sunt foarte încântată de acest zbor (…) Grăbiţi-vă şi aduceţi-vă fundurile înapoi, aici, ca să vă îmbrăţişez”.

New Shepard porneşte spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.

Excursia lui Bezos, care va dura aproximativ 11 minute de la decolare la aterizare, începe de la unitatea Blue Origin din apropriere de Van Horn (Texas), la puâin timp după ora României 16:00. Imagini din interiorul capsulei vor fi difuzate de companie după zbor.

Blue Origin va găzdui ulterior o conferinţă de presă la care vor participa Bezos şi ceilalţi trei însoţitori.

New Shepard, ce nu poate fi pilotată din interior, este botezată după Alan Shepard, care, în 1961, a devenit primul american ce a ajuns în spaţiu în timpul unui zbor suborbital ca parte a programului Mercury al NASA.

La fel ca zborul Virgin Galactic, New Shepard nu va intra pe orbita Pământului, dar va duce echipajul la o altitudine de 100 de kilometri. Capsula va reveni pe Pământ cu ajutorul unei paraşute.

Zborul Virgin Galactic a atins altitudinea de 86 de kilometri.

Compania miliardarului Elon Musk, Space X, a anunţat că va ajunge şi mai sus în luna septembrie, când are în plan să trimită un echipaj civil pentru un zbor orbital de câteva zile la bordul capsulei sale Crew Dragon.

NASA şi U.S. Air Force definesc drept astronaut orice persoană care zboară la o altitudine mai mare de 80 de kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri