Caută
Close this search box.

USR atacă mai tare ca PSD: ”Cîțu și Iohannis nu au nicio treabă cu guvernarea. Au o singură miză, puterea totală”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu susține, joi, într-o postare pe pagina sa de socializare, că premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis sunt interesați doar de putere, fără să le pese de guvernarea țării.

Atacul este total și fără menajamente, având pentru prima dată un ton atât de virulent, din partea unui important reprezentant al USR și parlamentar al României.

De asemenea, atacul sugerează începutul luptei USR (și a celor de la PLUS) pentru a prelua puterea totală în România, în sau până în 2024, fără nicio coaliție, așa cum liderii Barna și Cioloș și-au manifestat intenția în mod deschis încă din 2019. Astfel, atacurile USR la președinte și la premier, prezumptivi parteneri de coaliție, sunt (mult) mai dure decât cele ale PSD, care sunt fulminante, mirobolante, uluitoare, dar lisesc (aproape) cu desăvârșire.

„Câțu l-a atacat cu minciuni pe cel mai performant ministru al Guvernului României, pe Cătălin Drulă.” scrie deputatul Ungureanu.

”Nici Iohannis nu se simte bine când spune ca Secția Specială nu a fost desființată, arătând cu degetul către Stelian Ion și nu către UDMR.

Iohannis a tăcut până acum, un obicei de viață drag domniei sale, dar să nu uităm că șeful SRI este un oarecare domn pe nume Helvig, fost Secretar General al PNL și apropiat al lui Rareș Bogdan, tipul acela mincinos care a promis că desființează pensiile speciale în primele 30 de zile. Au trecut vreo 600 de zile de atunci și nu s-a întâmplat nimic.

Eu l-am reevaluat pe domnul Câțu și am constatat că are capul umflat de la foamea de putere.

Cu Iohannis mă lămurisem de ceva vreme, mai exact de la o vizită în Cluj a acestuia, la Institutul Oncologic, atunci când, președintele meu, a intrat prin spate în spital, pe ușa de protocol și nu prin față, acolo unde sunt cozile cu bolnavii de cancer…

Câțu și Iohannis nu au nicio treabă cu guvernarea. Au singură miză, puterea totală. Vai și amar de țărișoara noastră”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri