Caută
Close this search box.

CCR a admis sesizarea premierului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR

ccr

Curtea Constituțională a admis în unanimitate sesizarea guvernului și a constatat că există un conflict juridic între Parlament şi Guvern, potrivit unor surse citate de Digi24.

Pe de altă parte, însă, pentru că Parlamentul nu a dezbatătut moțiunea de cenzură, CCR va cere Parlamentului să dezbată și să voteze moțiunea depusă.

Parlamentul trebuia să își îndeplinească obligația constituțională de a dezbate moțiunea de cenzură, spune CCR.

Curtea Constituţională a discutat sesizarea premierului Florin Cîţu privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.

Premierul Florin Cîţu a depus pe 8 septembrie, la Curtea Constituţională, o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.

Judecătorii constituţionali au decis însă să dezbată această sesizare după congresul PNL, care a avut loc sâmbătă şi unde Florin Cîţu a fost ales noul preşedinte al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri