Caută
Close this search box.

Ionel Dancă: Ne-am trezit cu o competiţie foarte urâtă în PNL

cabinetul orban

Deputatul PNL Ionel Dancă, fost şef al Cancelariei premierului în perioada în care Executivul era condus de Ludovic Orban, cataloghează competiţia internă pentru preşedinţia PNL drept o „preluare ostilă” a partidului. 

Am venit în Partidul Naţional Liberal când era jos, jos de tot, am venit la muncă. Am venit când partidul era jos de tot, 16-17% în sondaje. Şi ştiţi ce este tragic? Am ajuns din nou acolo. (…) În loc să ne consolidăm, să venim că facem performanţă la guvernare ne-am trezit cu o competiţie foarte urâtă în Partidul Naţional Liberal pe care cu toţii ne-am fi dorit să fie o competiţie loială, dar s-a transformat mai degrabă într-o preluare ostilă a Partidului Naţional Liberal prin folosirea de instrumente mai mult sau mai puţin democratice. Şi nu înţeleg nici astăzi, că uitaţi-vă, suntem la finalul acestei competiţii, uitaţi-vă ce se întâmplă în filialele din ţară: este o disperare în formarea listelor de delegaţi la Congres, ce n-am văzut! Păi dacă e echipa câştigătoare de unde atâta disperare? Şi continuă, nu se opresc! Dacă au tranşat Congresul, de ce atâta disperare? Vă spun de ce: pentru că cred că cea mai mare greşeală politică pe care poate să o facă un politician este să subevalueze sau chiar să insulte inteligenţa poporului. Românii ştiu foarte bine şi au o percepţie clară asupra a ceea ce se întâmplă”, a afirmat Ionel Dancă, miercuri seară, într-o şedinţă a PNL Sector 1, citat de News.ro.

Dancă a susţinut că Ludovic Orban este liderul de partid cu cea mai mare cotă de încredere rândul electoratului, în timp ce Florin Cîţu „s-a prăbuşit în încrederea românilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri