Caută
Close this search box.

Alertă! Carnea de câine în loc de miel a revenit la vânzare

Inspectorii de la Protecția Consumatorului trag un semnal de alarmă și le recomandă românilor să fie cât se poate de atenți atunci când fac cumpărăturile pentru masa de Paște.

Aceștia avertizează cu privire la comercianții ce au scos din nou carnea de câine pe tarabe și în frigidere, încercând să o vândă drept carne de miel.

Avertismentul vine din partea DSVSA Giurgiu. Aceștia au explicat și cum încercă diverși comercianți să își păcălească clienții atunci când vine vorba de traficul de carne de câine.

„Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al cărnii provenite de la animale moarte”, a transmis DSVSA Giurgiu, potrivit Realitatea. 

DSVSA Giurgiu a venit și cu o serie de recomandări pentru români, tocmai ca aceștia să nu fie păcăliți atunci când cumpără produsele din carne de oaie. Mai exact, în cazul cărnii de oaie este bine să:

  • să cumpărăm animalele cu tot cu cap și organe, dar mai ales cu ștampila oficială de control sanitar;
  • să evităm negustorii ambulanți de la marginea drumului sau pe cei care vând carne de oaie în locurile ce nu sunt special amenajate;
  • Să nu cumpărăm carnea din piețe și măcelării dacă nu au clar și lizibil ștampila de control sanitar;
  • Să nu cumpărăm carnea preambalată de oaie care nu prezintă numele procesatorului, data de valabilitate și dovada că a făcut obiectul controlului sanitar.

Totodată, este recomandat să evităm consumarea produselor din carne de oaie procesate vândute la tarabele volante, amplasate pe trasee turistice montane și în zone aglomerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri