Caută
Close this search box.

Emilia Şercan susţine că Cozmin Guşă şi i-a cerut să nu mai scrie despre Gabriel Oprea, Neculai Onţanu şi Florian Coldea

cozmin guşă

Jurnalista Emilia Şercan vine cu noi dezvăluiri. Astfel, Cozmin Gușă a dorit să o cumpere cu poziția de redactor-șef al ziarului România Liberă, pentru a nu mai scrie despre Gabriel Oprea, Neculai Onțanu (fost primar al SEctorului 2) și Florian Coldea (fost numărul 2 în SRI).

Într-un interviu pentru zachmann.ro, Emilia Şercan a povestit cum Gabriel Oprea s-a străduit să o cumpere, pentru a nu mai scrie despre lucrarea sa de doctorat. În momentul în care nu a reușit, pe fir a intrat Cozmin Gușă, un apropiat al lui Oprea.

„După ce am scris despre Gabriel Oprea, am început să scriu și despre doctoranzii lui, deci soclul lui Gabriel Oprea s-a zguduit puternic. (…)

Negocia cu președintele Klaus Iohannis înlăturarea lui Victor Ponta, căruia i-a botezat băiatul, și numirea sa ca premier al României. El a simțit că e o problemă serioasă de imagine, că scrie o jurnalistă despre plagiatul său și plagiatele pe care le-a mai coordonat.

Am povestit și în cartea ‘Fabrica de doctorate’ că în acea perioadă Gabriel Oprea a încercat să ajungă prin unii oameni la mine. Chiar și după ani de zile, m-am întâlnit cu unii colegi de breaslă, care mi-au zis: ‘În 2015, Oprea întreba disperat dacă te știu, pentru că voia să găsească pe cineva prin care să ajungă la ține’.

Ideea e că eu nu mi-am făcut niciodată prieteni în politică, nu am prieteni politicieni, nu am prieteni oameni de afaceri. Gabriel Oprea nu a avut prin cine să ajungă la mine. Nu a avut.

Și la un moment dat, într-o zi, aveam stabilit un interviu cu Vlad Stoicescu și cu Diana Oncioiu, despre extincția departamentelor de investigație din presa mainstream. Și mă trezesc cu un telefon de la un domn, care s-a prezentat. Îl chema Alin Berbecaru și era secretarul general adjunct al UNPR.

Mi-a spus: ‘Doamna Şercan, vreau să ne vedem!’. Și eu am zis: ‘Ce să discutăm noi?’. A spus că vrea neapărat să ne vedem și am acceptat într-un final, doar ca să mă distrez, să văd ce vrea omul lui Oprea.

Ne-am văzut la o cafenea, în centrul Bucureștiului și mi-a zis că ce voia el de fapt era să-mi ofere funcția de director al departamentului de comunicare din UNPR. I-am spus foarte tranșant domnului Berbecaru că eu sunt jurnalist, că eu nu știu să fac comunicare politică, nu mă pricep la asta și nici nu-mi doresc.

Am fost foarte categorică. Mi-am văzut de treabă, am publicat în continuare, după care m-a sunat din nou domnul Berbecaru, pentru o nouă întâlnire, și atunci i-am spus: ‘Ne pierdem timpul, și eu, și dvs. Toate bune, la revedere!’. Am închis telefonul și nu m-am văzut cu el.

O altă încercare, dar nu o ofertă de a întra în politică, ci de a prelua o redacție, tot în 2015, venită tot din zona Gabriel Oprea, mi-a făcut-o Cozmin Gușă.

M-a chemat la o întâlnire și mi-a zis textual să nu mai scriu despre Oprea, despre Coldea și despre Onțanu. Cei trei corifei. Să-i las în pace.

Și mi-a oferit să preiau ca redactor-șef România Liberă, care la momentul respectiv era într-un proces de schimbare: pleca Dan Turturică și se auzeau zvonuri că va prelua Rareș Bogdan. Evident că i-am spus că nu mă interesează”, a relatat Şercan, conform Aktual24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri