Caută
Close this search box.

Mister total în jurul omului de afaceri român găsit mort în salonul său de bronzat (FOTO)

Un electrician, chemat pentru a remedia o problemă a făcut o descoperire macabră într-unul dintre cele mai moderne saloane de bronzat din Botoşani. Patronul localului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost găsit fără suflare, sâmbătă dimineaţă, în incinta salonului.

Electricianul a fost apelat de patron la puţin după ora opt dimineaţa, fiind solicitat pentru a remedia o defecțiune la unul dintre aparatele salonului de bronzat, iar când a ajuns la faţa locului, o oră mai târziu, l-a găsit pe proprietar căzut pe podea. Inițial acesta a crezut că acesta și-a pierdut cunoștința.

A sunat la 112, iar la scurt timp, la fața locului, a ajuns un echipaj al SMURD care a constatat decesul bărbatului după ce a încercat să îl resusciteze.

„La faţa locului a fost dirijat echipajul cu medic al SMURD, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru pacient. Acesta era în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat Liviu Stan, coordonatorul dispeceratului SJA-ISU, potrivit monitorulbt.ro.

Sursa: Captură

Patronul salonului de bronzat era relativ tânăr și nu existau informații care să sugereze că acesta suferea de o afecțiune cronică.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au dispus transportarea trupului neînsuflețit la IML pentru realizarea unei necropsii care să determine circumstanțele morții.

„A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentu a se stabili cu exactitate cauza decesului. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit martorilor, bărbatul prezenta o marcă traumatică la nivelul capului, urmând a se stabili dacă aceasta era în urma căzăturii sau era o marcă de ieşire a unui arc electric, fiind luată în calcul şi o eventuală electrocutare accidentală a bărbatului.

Extrem de iubit şi apreciat de prieteni şi apropiaţi, bărbatul era căsătorit şi avea un băieţel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri