Deputatul de Diaspora Simina Tulbure pleacă din USR şi se alătură echipei lui Dacian Cioloş din partidul REPER.

„Am ales REPER pentru că aici, prin organizaţia politică de tineret, va exista oportunitatea de a schimba radical modul în care politicul se raportează la tineri.

Aceştia sunt un adevărat reper pentru mine ca deputată în pragul vârstei de 30 de ani. Tinereţea nu trebuie irosită, ci investită judicios, susţinută şi nu înfrânată”, a afirmat ea.

„Suntem diferiţi, trăim în multe colţuri ale lumii, dar avem un REPER: un trai decent şi respectarea drepturilor omului! De repere avem nevoie, zi de zi.

Mă alătur REPER pentru că astfel consider că pot contribui în mod real la o Românie unde cetăţenii nu au doar voci, dar pot deveni o voce, în care femeile sunt aplaudate pentru că sunt apreciate, nu pentru a fi intimidate, iar tinerii sunt băgaţi în seamă pentru a face, împreună cu cei care au experienţă, reforme pe bune. O Românie care nu îşi alungă cetăţenii, ci îmbrăţişează Diaspora!”, a scris Simina Tulbure, pe Facebook.

Ea a explicat că a ales „REPER pentru că aici, prin organizaţia politică de tineret, va exista oportunitatea de a schimba radical modul în care politicul se raportează la tineri”.

„Aceştia sunt un adevărat reper pentru mine ca deputată în pragul vârstei de 30 de ani. Tinereţea nu trebuie irosită, ci investită judicios, susţinută şi nu înfrânată. E momentul să punem accentul pe oamenii şi pe comunicarea cu ei, pe a rezolva şi nu doar a blama.

E momentul soluţiilor, a luării de atitudine chiar şi dacă e incomod. E momentul implicării şi pragmatismului. E nevoie de maturitate, responsabile şi drag de oameni. Avem nevoie de repere după care să ne ghidăm şi să ne înconjurăm de oameni cu care rezonăm. Tocmai de aceea, am ales REPER”, a completat Tulbure.

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă s-a înscris în noul partid format în urma plecării lui Dacian Cioloş din USR, împreună cu mai mulţi europarlamentari şi parlamentari. Anunţul a fost făcut de REPER, conform News.ro.

Şi deputatul de Timiş Daniel Toda a anunţat luni că va demisiona din USR şi că se va alătura partidului REPER, creat de Dacian Cioloş. Toda spune că astăzi USR este ”departe de a mai reprezenta o mişcare capabilă să implementeze politicile publice pe care le-a scris în programe, power point-uri şi candidaturi”. Deputatul este chemat să conducă REPER la nivelul judeţului Timiş.

De asemenea, Oana Cambera, deputat de Ilfov şi Cristian-Paul Ichim, deputat de Bacău, au anunţat, luni, că părăsesc USR şi se înscriu în formaţiunea politică REPER.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.