Foarte important de știut. Există fapte care vă pot aduce o amendă neașteptat de mari, de mii de lei. Amenzile vor fi aplicate tuturor persoanelor care încalcă regulile de folosire a sprijinului financiar acordat de către Guvernul României. MARE ATENȚIE! Sancțiunile date de către autorități vor fi mai mari decât banii primiți de la stat.

După cum se știe, începând cu această lună, cei cu venituri mici beneficiază de tichete sociale în valoare de 250 de lei, bani care se vor acorda o dată la două luni. Dar aceste sume vor putea fi cheltuite doar pentru alimente de bază sau hrană caldă, iar cei care nu vor respecta aceste reguli riscă amenzi uriașe din partea autorităților.

Așadar cei care vor utiliza tichetele în alt scop decât cel pentru care au fost acordate vor fi pasibili de amenzi de până la 10.200 de lei.

Conform OUG 63/2022, ordonanța care reglementează acest beneficiu, tichetele sociale sunt destinate celor cu venituri mici, aflați în pragul sărăciei extreme. Acordarea acestui ajutor se face o dată la două luni din iunie și până în decembrie 2022, inclusiv iar distribuirea se va efectua prin poștă.

Conform regulilor prevăzute de ordonanță, beneficiarii care vor cheltui sumele în alt scop decât alimente de bază și asigurarea de mese calde, riscă amenzi cuprinse între 1,5 și două puncte de amendă.

O altă abatere prevăzută de ordonanță este obținerea de numerar în schimbul tichetelor, abatere care va fi sancționată cu trei sau patru puncte de amendă, ceea ce înseamnă sume între 7.650 și 10.200 de lei.
Amenzi sunt prevăzute și pentru unitățile emitente ale acestor tichete sociale ori magazine sau cantine, acolo unde aceste tichete se vor putea utiliza. Și acestea sunt pasibile de amenzi între 7.650 de lei și 10.200 de lei în cazul în care oferă numerar în schimbul tichetelor.

Unitățile menționate mai sus vor risca amenzi cuprinse între 10.200 și 17.850 de lei (între patru și șapte puncte-amendă) pentru acceptarea tichetelor de la alte persoane decât destinatarul final.

Unitățile emitente ale tichetelor pot primi amenzi cuprinse între 25.500 și 35.700 de lei (10-14 puncte-amendă) pentru nealimentarea cardurilor, o dată la două luni, cu suma de 250 de lei și pentru neînscrierea pe suportul electronic a datelor de identificare a beneficiarului, a perioadei de valabilitate și a interdicției de a fi utilizate pentru alte scopuri decât cel pentru care au fost emise, conform dcbusiness.ro.

De aceste tichete vor putea beneficia următoarele categorii:

pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
persoanele fără adăpost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.