Caută
Close this search box.

Ciucă, de Ziua Franţei: Relaţia bilaterală franco-română rămâne puternică VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că relaţia bilaterală franco-română rămâne, în contextul actual, „relevantă” şi „puternică”, aflându-se la cel mai important nivel din ultimele trei decenii.

La recepţia de Ziua Naţională a Franţei, organizată de ambasada acestei ţări la Bucureşti, premierul a evidenţiat că data de 14 iulie are o rezonanţă particulară nu doar pentru cetăţenii francezi, ci şi pentru toate naţiunile libere şi democratice care rămân ataşate principiilor libertăţii, egalităţii şi fraternităţii.

„Putem fi mândri de solidaritatea pe care naţiunile noastre, naţiunile Europei, naţiunile lumii democratice, o demonstrează faţă de Ucraina prin sprijinirea aspiraţiilor sale europene, prin susţinerea refugiaţilor, prin facilitarea exporturilor produselor sale sau prin multe alte forme de asistenţă.

La acest moment crucial pentru continentul nostru, relaţia bilaterală franco-română rămâne relevantă şi puternică. Aceasta se află acum poate la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când ţările noastre împărtăşesc iar aceleaşi valori şi principii”, a spus Nicolae Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri