Caută
Close this search box.

Daea: Fermierii pot accesa credite cu dobândă de 2%, prin programul ”De trei ori subvenţii”

petre daea

Fermierii pot accesa din 20 iulie credite prin Programul „De trei ori subvenţii”, cu o dobândă de doar 2%, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Am luat legătura cu specialiştii din minister, ne-am aşezat la masa de lucru, folosindu-ne timpul pe care-l avem la dispoziţie să elaborăm un produs care va fi operaţional de săptămâna viitoare.

Practic, fermierii se pot duce de pe data de 20 iulie, la CEC şi la Fondul de Garantare a Creditului Rural. Am purces la realizarea unui program pe care îl numim de „De trei ori subvenţii”.

Ce înseamnă acest lucru? Ştim cu toţii că primim de la Uniunea Europeană subvenţia pe unitatea de suprafaţă. Această subvenţie este sigură şi distribuită la timp, ajunge la fermieri la timp, este folosită de fermieri… Într-un cuvânt, este un sprijin garantat, uniform repartizat, înţelegând uniformitatea legată de procedurile Uniunii Europene care sunt prevăzute şi mecanismele puse în mişcare. Acest sprijin care vine în fiecare an ne-a dat posibilitatea să avem garanţia că acest program are şanse şi este o ancoră de sprijin pentru fermieri binevenită.

În ce constă? Fermierul primeşte de la APIA adeverinţă conform căreia, prin analiza de la APIA, rapid, imediat, în sistemul pe care l-au pus la punct, poate să vadă ce sumă are fiecare fermier sau mai bine zis ce drepturi au fermierii pentru suprafeţele pe care le cultivă. Evidenţa este foarte clară, suma este cunoscută”, a menţionat Daea, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că adeverinţa înseamnă valoarea atribuită într-un an prin subvenţii de la Uniunea Europeană şi „va putea fi proba ce va determina angajarea unui credit de trei ori mai mare decât suma respectivă”.

„Ce se întâmplă? Fermierul se duce la APIA, ia această adeverinţă, se duce la bancă, unde încheie contractul susţinut de o garanţie. Garanţia de stat prin Fondul de Garantare a Creditului Rural înseamnă 80%.

Dau un exemplu, are posibilitatea să ia trei miliarde, 80% din valoarea acestui credit este garantat de Fondul de Garantare a Creditului, 20% sunt actele care se fac cu băncile şi cu siguranţa că acest credit poate fi returnat.

De ce? Pentru că ai subvenţia. Practic, este un multiplu de trei ani a subvenţiei anuale. Nu există nici un risc nici la fermier, pentru că vine subvenţia de la Uniunea Europeană, nici pentru bancă (…)”, a susţinut Petre Daea.

„Astăzi am definitivat programul, am pus în mişcare tot mecanismul, am socotit când ar putea ajunge fermierul la aceşti bani şi mergând pe drumul critic, data de 20 iulie este data de început pentru primele credite, în condiţiile în care fermierii doresc.

Toate aceste măsuri au fost discutate cu fermierii, spunându-le ce avem de gând şi în acelaşi timp încurajându-i că vom fi alături de ei, că îi vom susţine cu formele de sprijin pe care le avem la îndemână.

Este cea mai uşoară cale, cea mai directă, cea mai bună. Nu angajează sume bugetare, nu sunt constrângeri pentru aprobarea acestui mecanism la Uniunea Europeană”, a explicat Petre Daea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri