Caută
Close this search box.

De mâine, Polonia va oferi a patra doză de vaccin Covid-19

covid

Polonia va oferi cetăţenilor cu vârste între 60 şi 79 de ani a patra doză dintr-un vaccin Covid-19, începând de mâine, a anunţat ministrul Sănătăţii, Adam Niedzielski, potrivit DPA.

Pentru persoanele cu sisteme imunitare slăbite, vaccinul va putea fi administrat de la vârsta de 12 ani, a spus Niedzielski, potrivit agenţiei de ştiri PAP.

Circa 22,5 milioane de locuitori din populaţia de 40 de milioane a Poloniei a fost vaccinată cu primele două doze  Dintre aceştia, 11,9 milioane au primit şi doza booster.

Niedzielski a raportat că pe teritoriul ţării se înregistrează în medie circa 3.000 de noi cazuri de COVID-19 zilnic, vârful valului de vară fiind aşteptat în cea de-a doua jumătate a lunii august, când numărul cazurilor se estimează că va creşte până la 10.000 pe zi.

Într-un interval de şapte zile, până pe 20 iulie, Polonia a înregistrat 22 de decese, din cauza COVID-19. De la începutul pandemiei, în martie 2020, în Polonia s-au înregistrat 116.480 de decese asociate coronavirusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri