Caută
Close this search box.

OMV Petrom a scumpit carburanţii

omv petrom

La puţin timp după ce a anunţat că nu îndeplineşte condiţiile pentru a plăti taxa de solidaritate, OMV Petrom a scumpit carburanţii.

Liderul pieţei distribuitoare de carburanţi, OMV Petrom, a făcut prima majorare de preţuri, după cea din noaptea Anului Nou.

Clienții care au ajuns la pompele din rețea au găsit sâmbătă, 14 ianuarie, atât benzina, cât şi motorina mai scumpe cu 5 bani/l.

Mişcarea anulează ieftinirile operate în urmă cu o săptămână, când compania a fost nevoită să micşoreze preţul la benzină şi motorină, în urma unei decizii similare luată de unul dintre concurenţii săi, Lukoil, relatează Profit.ro.

În urma acestor scumpiri, preţul benzinei standard din staţiile Petrom din Capitală a ajuns la 6,29-6,35 lei, iar cel al motorinei standard, la 7,50-7,53 lei/l, iar în staţiile OMV, la 6,40-6,44 lei/l, respectiv 7,58-7,61 lei/l.

Preţurile din staţiile Petrom sunt cu 5 bani mai ridicate decât cele din staţiile Lukoil.

OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri