De câteva zile, timid, în dezbaterea publică, și-a făcut loc un nou subiect: persecuția preoților și credincioșilor ortodocși români din Ucraina. Dezvăluirile le-a făcut Mitropolitul de Bănceni, Longhin (Mihail Jar), scrie pe blogul său prof.dr. Vasile Astărăstoae, unul dintre cei mai importanţi specialişti în bioetică, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale.
În 1997, împreună cu Varujan Vosganian, Paul Ghițiu, Paul Mitroi și reprezentanți ai presei ne-am deplasat pentru 5 zile în Cernăuți și în zonele Herța și Noua Suliță. La întoarcere, pe când ne îndreptam spre graniță, la 12 kilometri de punctul vamal, în Bănceni, am zărit, pe un deal, o strălucire aproape neomenească, relatează profesoroul Astărăstoae.
Spre acel deal, ducea un drum pe care am zărit mergând câțiva oameni. Curioși i-am întrebat unde merg, unde duce acel drum și ce e cu acea strălucire. Ne-au răspuns: „mergem să construim o Catedrală și drumul duce spre poiana La stejar. Lucirea din zare este acoperișul Catedralei”. Am luat-o și noi pe acel drum și după câțiva kilometri am văzut construcția. Ne-a întâmpinat Părintele Mihai Jar, îmbrăcat în straie monahale pline de ciment și var; pentru că era ora prânzului ne-a invitat la masă. Ne-a povestit despre Catedrala pe care o construia. Ne-a spus că, într-o noapte, i s-a arătat în vis Maica Domnului și i-a spus că are datoria să construiască o Catedrală. Apoi, l-a și condus pe un deal, într-o poiană unde viețuia un stejar secular. S-a dus și l-a văzut uscat și fără nicio frunză. A pus prima piatră și atunci stejarul a înfrunzit. Târziu, când i-au căzut frunzele, stejarul s-a prăbușit ca și cum și-ar fi încheiat misiunea. A început construcția, dar a început cu un orfelinat; un orfelinat, care, pe atunci (l-am vizitat), avea 40 de locuri pentru copii cu handicap. Vizitasem multe astfel de așezăminte în occident, dar nu am văzut unul care să fie atât de frumos și de bine dotat. Măicuțele îngrijeau acești copii cu o dragoste care nu poate fi descrisă. După care a început construcția Catedralei. Autoritățile ucrainene au venit și au cerut pentru teren un milion de dolari. O sumă imensă și care părea a fi un obstacol de netrecut. Dar l-a trecut. Credincioșii au mers un an de zile pe jos până în Siberia, cerșind și au reușit să strângă peste 2 milioane de dolari. Astfel, au devenit proprietarii pământului. Părintele Jar ne-a mai povestit că această construcție este făcută prin voluntariat: unii vin și muncesc atunci când au timp; alții dau donații în alimente pentru a hrăni muncitorii; alții fac donații în bani pentru a se cumpăra materiale. Și încet-încet Biserica creștea odată cu extinderea așezămintelor pentru copii orfani. După ce am luat masa și am vizitat locurile, Părintele Jar ne-a spus „haideți să vă arăt taina acestei Mănăstiri”. Ne-a condus printr-un tunel la o adâncime de 6 metri și o lungime de peste 60 de metri într-o chilie situată exact sub viitorul altar al Bisericii. În chilie, erau două paturi și trei tineri călugări, care făcuseră legământul să nu iasă de acolo până la sfârșitul vieții lor lumești. Și mai era o Psaltire. Pe rând, fără pauză, unul dintre ei citea acea psaltire. „Când am început să construim Biserica, vrăjmașul a încercat să ne împiedice. Se dărâmau ziduri, aveau loc accidente, veneau furtuni și altele ca acestea. Atunci am luat hotărârea să punem păvază vrăjmașului, citind Psaltirea. De atunci nu au mai avut loc astfel de întâmplări. Aceasta este arma noastră – Psaltirea neadormită.”
A fost o „armă” teribilă. Mănăstirea Înălțarea Domnului în satul Bănceni a fost sfințită în 1998. Apoi, Părintele Jar a construit o mănăstire de maici în cinstea Icoanei Boiana a Maicii Domnului în satul Boian. În paralel cu mănăstirile, s-a angajat în construirea unui adăpost pentru orfani. A construit un complex de clădiri cu dotări excepționale unde au primit adăpost și iubire peste 400 de copii din toata Ucraina. Statul ucrainean l-a decorat în mai multe rânduri: Ordinul de Merit, gradul III, titlul Erou al Ucrainei (cu acordarea Ordinului), Crucea Sfântului Panteleimon Vindecatorul, premiul național „Mândria țării”, ordinul „Patriot al Ucrainei”; ,,Ordinul Independenței Ucrainei”.
Pentru cei care au răbdare să-l urmarească, iată un emoționant reportaj despre minunile de la Bănceni.
a. Legislația ucraineană interzice dubla cetățenie. În consecință, preoții nu pot avea cetățenie rusă și pașapoarte rusești.
b. În Ucraina, există două Biserici Ortodoxe: una istorică, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, dar cu un grad crescut de autonomie și una recentă, apropiată de autoritățile de la Kiev, subordonată canonic Patriarhiei de la Constantinopol. Dintre cele 130 de parohii ortodoxe românești din Ucraina, peste 100 au rămas în cadrul Bisericii ortodoxe tradiționale, deoarece doar aceasta permite ținerea slujbei în limba română.
c. Biserica Ortodoxă supusă Patriarhiei Moscovei este încă legală în Ucraina și orice măsură trebuie să fie urmare a unei hotărâri judecătorești și nu a unui ordin administrativ.
Justificarea măsurilor autorităților ucrainene prin războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Cei care au o astfel de abordare spun că aceste probleme vor fi discutate și rezolvate după ce Rusia fie v-a fi învinsă, fie se va ajunge la un acord de pace. A introduce acest subiect în agenda publică (inclusiv cel legat de interzicerea studierii în școli în limba minorității române) echivalează cu un sprijin direct dat agresorilor ruși și subminarea eforturilor ucrainenilor, care apară cu arma în mână valorile occidentale. Ucrainei trebuie să i se acceptă orice pentru faptul că lupta cu rușii. După ce va fi ridicată legea marțială în mod cert Ucraina se va apleca și asupra drepturilor minorităților. Și aici sunt necesare două precizări:
a. Persecutarea românilor nu a fost determinată de agresiunea lui Putin. Ea își are rădăcinile încă de la declararea statului independent Ucraina. Să nu uităm că Ucraina este un stat relativ tânăr și își exprimă frustrările prin atitudini naționalist-extreme. Mahno, Petlura, Bandera și-au construit cariera politică prin acțiuni brutale de eliminare a celorlalte naționalități. Pare paradoxal că tocmai aceste personalități se bucură (mai ales după Maidan) de recunoaștere oficială în Ucraina, uitându-se de masacrele împotriva polonezilor, rușilor, românilor, evreilor, de colaborarea cu naziștii a lui Bandera.
Am fost de mai multe ori în Ucraina. Am văzut naționalismul ucrainean în acțiune și nu mi-a plăcut. Am văzut atitudinea față de români. Ștefan cel Mare este un criminal de război, România un stat agresor care au ocupat regiunile Cernăuți (în 1918) și Odessa (în 1941), eliberate abia în 1944. Exista îngrijorare că acest lucru se poate repeta. De aceea, chiar dacă nu se recunoaște oficial, există o politică de asimilare a românilor. În 15 ani, la vizitele mele în Ucraina, în fiecare an, am întâlnit tot mai puțini oameni care vorbeau limba română. Este puțin probabil ca lucrurile să se schimbe la terminarea războiului.
b.Convenția europeana a Drepturilor Omului în articolul 9 prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor”.
Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Jurisprudenţa CEDO arată o constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea gândirii, conștiinței și religiei reprezintă unul din fundamentele unei „societăți democratice” în sensul prevăzut de Convenție. Ea este în egală măsură un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum și libertatea de a o practica sau nu (hotărârea Kokkinakis contra Greciei; Buscarini și alții contra SanMarino, Mitropolia Basarabiei contra Republica Moldova etc.). Statul trebuie să fie neutru și imparțial în exercițiul dreptului său de reglementare în domeniu și în relaţiile sale cu diversele religii, culte și credințe. Curtea a afirma repetat că articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenției, care protejează viața asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Autonomia comunităților religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică și își are locul chiar în centrul protecției oferite de articolul 9. În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestare a religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecția jurisdicțională a comunității, a membrilor și a bunurilor sale, în așa fel încât articolul 9 să fie asigurat nu numai în lumina articolului 11, dar în egală măsură și a articolului 6 al Convenției. Aceste drepturi nu pot fi suspendate în nicio circumstanță, nici măcar în război.
