Caută
Close this search box.

Eduard Hellvig, directorul SRI, s-a întâlnit cu şeful CIA în Statele Unite ale Americii

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, însoțit de prim-adjunctul SRI, domnul general Răzvan Ionescu, s-au aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.

Directorul și prim-adjunctul Serviciului Român de Informații (SRI), au avut o serie de întâlniri cu oficiali americani din domeniul informațiilor:  Avril Haines, directorul Comunității Naționale de Informații a SUA, precum și cu William J. Burns, directorul CIA.

Principalele teme de pe agenda convorbirilor dintre cei doi oficiali români și liderii intelligence-ului american au vizat situația de securitate regională și globală în contextul actual, cât și dinamica situației operative, potrivit unui comunicat al SRI.

În cadrul discuțiilor purtate în statele unite de Eduard Hellvig și Răzvan Ionescu, pe de o parte, și Avril Haines, respectiv William J. Burns, de cealaltă parte, au fost punctate importanța cooperării și schimbului de informații dintre SRI și serviciile din SUA, rezultatele obținute până în prezent, precum și modalitățile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate.

La finalul întâlnirilor, conducerea SRI şi cea a structurilor de intelligence ale SUA au reconfirmat angajamentele ferme de a continua să lucreze împreună pentru a preveni și contracara agresiunile care amenință securitatea națională și regională, inclusiv a celor cu impact la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri