Caută
Close this search box.

Rusia reînnoiește acordul privind exportul de cereale ucrainene, dar pune condiții

lavrov

Rusia a declarat că va fi de acord cu prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră, care permite transportul în siguranţă al cerealelor din porturi ucrainene, doar dacă interesele propriilor săi producători agricoli vor fi luate în considerare, transmite Reuters.

Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, mediată anul trecut de ONU şi de Turcia, expiră pe 18 martie şi nu poate fi prelungită decât cu acordul tuturor părţilor. Rusia a semnalat deja că este nemulţumită de anumite aspecte ale înţelegerii.

Exporturile agricole ruseşti nu au fost vizate în mod explicit de sancţiuni occidentale, însă Moscova afirmă că restricţii la sistemele sale de plăţi, logistice şi de asigurări sunt o ‘barieră’ pentru capacitatea de a-şi exporta cerealele şi îngrăşămintele agricole, potrivit Agerpres.

Miercuri, Ministerul de Externe a transmis că şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a discutat perspectivele de reînnoire a acordului cu prilejul unei întâlniri cu omologul său turc în marja reuniunii G20 de la New Delhi.

„Partea rusă a subliniat că prelungirea pachetului de acorduri privind cerealele este posibilă doar dacă sunt luate în considerare interesele producătorilor agricoli şi de îngrăşăminte ruşi în ce priveşte accesul neîngrădit pe pieţele mondiale’, a transmis ministerul rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri