Caută
Close this search box.

Preşedinţia Ungariei cataloghează protestul Ministerului de Externe din România drept exagerat şi nejustificat

Protestul Ministerului de Externe din România, în urma declaraţiilor făcute de preşedintele maghiar în timpul vizitei din Transilvania, este exagerat şi nejustificat, însă nu este unul neobişnuit, a transmis MTI, citând publicaţia Mandiner.hu.

Publicaţia citată a contactat Preşedinţia Ungariei, care a răspuns că protestul Ministerului de Externe din România este excesiv şi nejustificat, însă nu este unul neobişnuit.

Potrivit reacţiei Preşedinţiei Ungariei, postarea în cauză – care a fost inspirată de Imnul Secuiesc intonat în cadrul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc – poate fi regăsită în continuare pe pagina de social media a Preşedinţiei, potrivit News.ro.

Sute de mii de oameni, inclusiv din Ungaria, Australia, Suedia şi SUA, au participat sâmbătă la tradiţionalul pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est, Printre cei prezenţi s-a aflat şi preşedinta Ungariei Katalin Novák. Ministrul român al Sportului Eduard Novak a ajuns de la Bucureşti cu bicicleta, după mai mult de 9 ore de pedalat.

Ulterior participării, preşedinta Ungariei a publicat, pe pagina ei de Facebook, un material video cu aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc. Postarea a fost însoţită de mesajul ”Nu lăsa să piară Ardealul, Doamne”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri