La Strada, filmul lui Frederico Fellini din 1954, este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase filme făcute vreodată. Distins cu două premii Oscar, pentru cel mai bun film străin și cel mai bun scenariu, a fost filmul care l-a consacrat pe Fellini între marii cineaști ai lumii.
Pentru cele două roluri principale, Zampano şi Gelsomina, Fellini i-a ales pe celebrul actor american Anthony Quinn şi pe propria soţie, Giulietta Masina (actrița va juca și în Nopțile Cabiriei)
Scenariul filmului este de fapt o poveste răscolitoare despre sentimente neîmpărtășite și despre incompatibilitatea frecventă din cupluri: de fapt, avem portretele a două ființe, bărbat și femeie, accentuînd trăsăturile primare, instinctuale, ale fiecărui personaj. Fellini spune povestea Gelsominei, inocentă, naivă și a asprului, dar puternicului și talentatului circar, Zampano.
Drama este anticipată de la început, când Zampano o cumpără pe Gelsomina de la mama ei. O înlocuiește de fapt pe sora ei, vândută și ea, care a murit. În secventa plecării Gelsominei de acasă, mama ei îi spune: ” Zampano e bun . Te duce în lume , cânți, dansezi „, iar în acest timp fata stă cu ochii în pământ . Fata este convinsa, îi place ideea de a deveni artistă. Circul ambulant îi deschide o lume unde poate să cânte, să danseze, să devină utilă. Scena despărțirii de familie este redată de prim-planul Gelsominei care plânge. dar totuși este mulțumită. Așteaptă o viață mai bună pentru ea și familia ei .
Amândouă personajele sunt lipsite de educație. Importante însă, în film, sunt contrasele. Zampano este bețiv, violent, afemeiat, în vreme ce Gelsomina este femeia-copil, care iubește cu toată ființa. Gelozia, iată un alt sentiment, excelent valorificat de Giulietta Masina în rolul Gelsominei, care, în mod paradoxal, nu e tristă când e bătută ca să-și învețe rolul de clovn, în schimb trăiește o adevărată dramă din cauza infidelității lui Zampano. Cel mai probabil, Gelsomina are un ușor retard – mama ei o descrie ca fiind „un pic ciudată”, „diferită de alte fete” –, dar asta nu o face incapabilă să distingă între bine și rău. Ea înțelege că Zampano nu o iubește. În realitate, Zampano și Gelsomina formează un cuplu care definește singurătatea în doi. Pe de altă parte, Zampano are și el drama lui, pe care o descoperim la final, în ultima secvență a filmului, când conștientizează, mult mult prea târziu, că Gelsomina i-a împlinit viața.
Pe la jumătatea filmului, regizorul dă o o nouă perspectivă filmului, prin apariția unui personaj – este vorba de un acrobat poreclit Nebunul (actorul american Richard Basehart), care își riscă viața mergând pe sârmă la înălțime. Nebunul intervine în relația dintre Zampano și Gelsomina, enervându-l pe Zampano, chiar provocându-l. Este emoționantă bândețea cu care o tratează pe Gelsomina. O privește ca pe o ființă inteligentă și îi vorbește despre sensul vieții „Sunt un ignorant, dar citesc cărți… N-o să crezi, totul e folositor… Pietricica asta, de pildă”, îi spune Nebunul Gelsominei, sugerându-i că are și ea un rost pe lume. Nebunul este cel care îi dă speranțe, îi spune că Zampano ar putea-o iubi. „Poate că te iubește…” „Pe mine?” întreabă Gelsomina. Răspunsul Nebunului este memorabil: „De ce nu? El e ca ogarii… Câinele se uită la tine, vrea să-ți vorbească, și tot ce face e să latre.”
Pentru Zampano, Nebunul de circ fără griji, care mergea pe sârmă, Il Mato, reprezintă în fond momentul în care trebuie să facă față sentimentelor sale contradictorii față de Gelsomina: sentimentul de proprietate și gelozia. Controversa aceasta îl depășește pe puternicul Zampano, care își ucide rivalul.
Impactul filmului este susținut de coloana sonoră, semnată de muzicianul Nino Rota. Colaborarea dintre Fellini și Rota va dura până după 1970.
