Caută
Close this search box.

Cluj Napoca, un oraș foarte scump. Prețul mediu al locuințelor este de 2.570 de euro pe metrul pătrat, mai mare decât la Sofia, Budapesta și Atena

Românii se așteaptă la noi creșteri de prețuri pe piața imobiliară, deși cererea este în scădere. Puțini își permit să cumpere locuințe mai ales în marile orașe, unde prețurile rivalizează deja cu cele din metropole renumite din Europa. În topul de la noi din țară, cu cele mai scumpe case și apartamente, pe primul loc rămâne Cluj Napoca.

Inflația și dobânzile ridicate din 2023 au pus presiune pe sectorul imobiliar din România. Iar prețurile au crescut cu aproape 7% față de sfârșitul lui 2022, conform unui portal specializat în domeniu. Cel mai recent studiu arată că 47 % dintre potențialii cumpărători se așteaptă la scumpirea caselor în 2024. În topul celor mai scumpe orașe din România, Cluj Napoca este pe primul loc. O situație care nu-i avantajează pe localnicii care vor să cumpere case.

EMIL BOC, primarul municipiului Cluj-Napoca: Și eu am vrut să îmi cumpăr casă în Cluj, am avut 100.000 de euro și n-am putut să-mi cumpăr casă în Cluj, și a trebuit să-mi cumpăr cu 106.000, o casă de vacanță, doar în Câmpenești, atât am putut să fac.

Specialiștii spun că nivelul veniturilor și dinamica populației sunt factori care determină scumpirile. În plus, dezvoltatorii imobiliari clujeni apelează mai rar la creditele bancare și din acest motiv  își permit să țină prețurile ridicate.

Conf. univ. dr. FLAVIUS ROVINARU, analist economic: În condițiile în care cererea este stimulată de veniturile care se realizează, Clujul este pe locul 2 în țară la nivelul veniturilor medii realizate.

Daniel Crainic, reprezentant reprezentant portal imobiliar: În mod logic, cu cât nivel de trăi e ridicat și cererea e ridicată. Pe de altă parte, constatăm niște anomalii și vedem că nu doar nivelul de trai influențează în mod direct prețurile.

Anomaliile din sectorul imobiliar pot fi puse pe seama discrepanţei dintre dorința de consum a românilor și posibilitățile reale, consideră experții în economie.

Conf. univ. dr. DAN CHIRLEŞAN, profesor, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași: La 25 de ani, mulți tineri vor și casă și mașină. Noi în acest moment trăim 9 luni pe an din ceea ce colectăm, o luna din banii care vin ca alocări nerambursabile de la Bruxelles și alte 2 luni din credite pe piață internă și externă.

Un studiu din luna decembrie arată că municipiul Cluj Napoca, unde prețul mediu este de 2.570 de euro pe metrul pătrat, depășește Sofia, Budapesta și Atena. În țară, pe locul secund în clasament este Brașovul, iar pe a treia poziție, Capitala.

The post Cluj Napoca, un oraș foarte scump. Prețul mediu al locuințelor este de 2.570 de euro pe metrul pătrat, mai mare decât la Sofia, Budapesta și Atena appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri