Caută
Close this search box.

Războiul din Ucraina, situaţia din Gaza, relaţiile cu Africa şi Turcia – subiectele abordate de miniştrii de Externe ai Uniunii Europene, la întâlnirea informală de la Bruxelles

Luminița Odobescu a participat vineri și sâmbătă la reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (Gymnich), care a fost găzduită de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, și de ministrul Afacerilor Externe al Belgiei, Hadja Lahbib, în contextul deținerii Președinției Consiliului UE. Șefa diplomației, care a participat şi la Forumul ministerial al UE privind regiunea indo-pacifică, a explicat pentru Ştirile TVR poziţia României privind Strategia Uniunii Europene în regiunile de interes abordate.

“Important este acest dialog pe care l-am avut cu partenerii din regiunea indo-pacifică şi, respectiv, din sud-estul Asiei, pentru că dialogul este mai mult decât necesar (…) în faţa unor provocări comune la nivel global. Vorbim aici de războaie, de crize, dar şi de combaterea efectelor schimbărilor climatice”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.

“Am avut o discuţie aprofundată despre nevoia de a consolida relaţiile UE cu ţările africane. (…)  Evident, România sprijină diversificarea cooperării cu Africa în multiple domenii, tranziţie verde, transformare digitală, pace şi guvernare, dezvoltare sustenabilă şi piaţa muncii”, a adăugat șefa diplomației de la București.

Agenda reuniunii Gymnich a cuprins relațiile UE-Africa,  evoluțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE-Turcia și situația din Orientul Mijlociu.

Luminița Odobescu a evidențiat nevoia unui sprijin susținut și predictibil, pe toate palierele, pentru Ucraina, accentuând urgența furnizării de sprijin financiar și militar,  salutând ajungerea la un acord privind Facilitatea pentru Ucraina cu ocazia reuniunii extraordinare a Consiliului European din 1 februarie 2024.  În acest sens, a subliniat necesitatea ajungerii în continuare la un acord privind Facilitatea pentru Pace.  

Ministrul de Externe a subliniat, totodată, importanța unei abordări strategice a UE la Marea Neagră, în complementaritate cu viziunea NATO, respectiv cea a SUA. Ministrul român a arătat că trebuie prezentat și un calendar clar pentru parcurgerea etapelor următoare în procesul de aderare la UE a Ucrainei și a Republicii Moldova.

În ceea ce privește relațiile UE-Turcia, ministrul Luminița Odobescu a susținut necesitatea reangajării cu Turcia într-un dialog constructiv, bazat pe beneficii reciproce, în linie cu Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al UE și a Comisiei Europene privind stadiul relațiilor politice, economice și comerciale UE-Turcia (29 noiembrie 2023). Turcia este un partener strategic al UE, stat candidat, aliat NATO și partener-cheie pentru UE în gestionarea subiectelor globale și provocărilor regionale, în actualul context marcat de multiple crize. De asemenea, oficialul român a subliniat rolul strategic cheie al Turciei pentru securitatea și stabilitatea în regiunea Mării Negre, reamintind de cooperarea trilaterală România-Bulgaria-Turcia în domeniul deminării în Marea Neagră, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Ca pași concreți pentru relansarea cooperării, ministrul Luminița Odobescu a susținut  reluarea Consiliului de Asociere UE-Turcia și a altor dialoguri la nivel înalt în domenii sectoriale cheie de cooperare, precum energie, transport, economie, inclusiv invitarea ministrului turc de Externe la viitoare reuniuni informale. 

Miniștrii de Externe ai UE au avut un schimb de opinii privind situația din Gaza.

Ministrul Afacerilor Externe a reiterat că este necesară, în continuare, o coordonare strânsă a eforturilor internaționale în vederea avansării către o pace durabilă în Orientul Mijlociu. În acest sens, a reamintit sprijinul pentru invitarea SUA la o viitoare reuniune CAE. 

Cu referire la acuzațiile la adresa unor angajați ai Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA, ministrul Luminița Odobescu a susținut importanța unei investigații rapide şi serioase. Până la finalizarea investigației, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA. Ministrul de Externe a subliniat că acest lucru nu va afecta nevoile civililor palestinieni care vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a menține coordonarea cu partenerii noștri, inclusiv la nivel european.

The post Războiul din Ucraina, situaţia din Gaza, relaţiile cu Africa şi Turcia – subiectele abordate de miniştrii de Externe ai Uniunii Europene, la întâlnirea informală de la Bruxelles appeared first on tvrinfo.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri