Caută
Close this search box.

Florin Pîrvu n-a stat mult pe bară. Antrenează FC Voluntari

Florin Pîrvu n-a stat mult pe bară. Antrenează FC Voluntari

Gruparea FC Voluntari a anunţat că a semnat un contract cu tehnicianul Florin Pîrvu. El preia echipa după ce Nicolae Dică a fost demis.

În vârstă de 48 de ani, Pîrvu este un fost mijlocaş defensiv, care a evoluat în cariera sa la Petrolul Ploieşti, Henan Jianye, Dinamo, FC Braşov, U Craiova, AEL Limassol, CS Otopeni, Chimia Brazi şi la CS Turnu Severin. Are şi două apariţii pentru Echipa naţională de fotbal a României în perioada 2000-2002.

După retragerea din activitatea de fotbalist, a început cariera de antrenor, ca secund al lui Marian Bondrea, la CS Turnu Severin, în 2011, conform News.ro.

Ulterior, a devenit antrenor secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu , iar mai apoi la Rapid Bucureşti. Ca antrenor principal, el a condus în formaţiile Chimia Brazi şi Conpet Ploieşti.

A activat şi în China, la Henan Jianye, acolo unde a fost tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi al echipei a doua a clubului.

A revenit în România în 2023 când a fost numit antrenor principal la Petrolul Ploieşti. Alături de ,,lupii galbeni” a terminat pe locul 8 stagiunea 2023/ 2024 .

În total, Florin Pîrvu a condus Petrolul în 48 de partide oficiale, bilanţul său însumând 16 victorii, 16 remize şi 16 eşecuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri