Caută
Close this search box.

Ana Birchall nu renunță la modificarea Codurilor Penale: Promit să nu împiedic lupta împotriva corupției

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, nu renunţă la modificarea Codurilor Penale. Dă însă asigurări că modificarile se vor face doar după un dialog amplu cu reprezentanţii sistemului judiciar şi doar în limita deciziilor date de Curtea Constituţională.

Ana Birchall a declarat, sâmbătă dimineață, că își dorește să fie găsite „cele mai bune soluții pentru bunul mers al Justiției” și că va începe de luni un dialog. „O să încerc să vorbesc cu toată lumea, inclusiv cu mediul civic, cu jurnaliștii, cu ONG-urile, asociații ale judecătorilor”, a precizat Ana Birchall.

Întrebată dacă va ține cont de punctele de vedere ale CSM, ea a răspuns că „punctul de vedere al Guvernului a fost destul de clar și este punctul de vedere care va fi susținut în Parlament, în dezbateri”, făcând astfel referire la OUG 13, care a fost abrogată.

Despre cerințele sutelor de mii de protestatari, care au spus că nu vor o reducere a pedepselor, Ana Birchall a spus că nu răspunde la întrebări punctuale.

„Nu am putut să mă uit la câte legi sunt, dar principiul este același: apărarea drepturilor omului în România, dar și instrumentele legale necesare pentru cei care trebuie să lupte împotriva corupției dar și să se aplice legea”, a mai spus ministrul.

„Aveți promisiunea mea că nu o să fac nimic care să împiedice lupta împotriva corupției, e un lucru asumat de Guvern”, a declarat Ana Birchall, citată de digi24.ro.

Întrebată dacă va cere să rămână ministru al Justiției, Ana Birchall a spus că „este a doua zi și deja începem să speculăm”. „Am venit aici pe o perioadă determinată, cu două două obiective: asigurarea bunului mers al activității curente al ministerului și să îi aduc pe toți la aceeași masă”, a precizat ministrul interimar al Justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri