Caută
Close this search box.

Alegeri în Germania. Deși huiduită, Angela Merkel rămâne principala favorită

Angela Merkel, în vârstă de 63 de ani, se afla de 12 ani la putere, iar duminică este posibil să obțină cel de-al patrulea mandat de cancelar. Martin Schult este principalul său contracandidat.

Cu o zi înainte de alegerile federale legislative din 24 septembrie, Angela Merkel este aşteptată în circumscripţia sa din landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară (nord-est), din fosta RDG, relevă AFP, preluată de dhnet.be.

În ultimele săptămâni, şefa conservatorilor, aflată la putere de 12 ani, a fost huiduită de mai multe ori în timpul mitingurilor sale electorale de mici grupuri de simpatizanţi ai dreptei populiste, care cer plecarea ei din funcţie. Şi vineri seara, în timpul ultimului său mare miting, organizat la München, în Bavaria, Merkel a avut parte pe parcursul discursului său de un adevărat concert de fluierături.

Social democratul Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, este principalul contracandidat al Angelei Merkel.

Oricine vrea ca Merkel să plece de la putere trebuie să voteze pentru Schulz, să voteze pentru Partidul Social-Democrat. E limpede că lumina zilei. Poate cineva cu barbă, chelie, ochelari, costume de serie luate din magazin și fără diplomă de liceu să devină cancelar? Să demonstrăm cu toţii pe 24 septembrie că poate!”, a fost mesajul lui Schult, dintr-o campanie considerată plictisitoare de majoritatea analiștilor politici germani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri