Caută
Close this search box.

Alin Chirilă a ridicat ștafeta în organizarea evenimentelor de anvergură din cadrul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene

După ce a finalizat 70 de dosare în mai puţin de trei luni, cât alte state n-au reuşit nici măcar pe parcursul întregului mandat, Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene a mai înregistrat un succes răsunător. Evenimentul anului în Europa pentru liderii locali și regionali, cea de-a VIII-a ediție a Summitului european al regiunilor și orașelor, a fost găzduit de Palatul Parlamentului din Bucureşti în perioada 14-15 martie.

Reuniunea, organizată de către Comitetul European al Regiunilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Afacerilor Externe și Asociația Municipiilor din România, în parteneriat, a reunit peste 1.000 de lideri locali, regionali şi naționali din toate statele membre, care au dezbătut viitorul Uniunii Europene și modalităţile prin care cetățenii să contribuie la dezvoltarea proiectului european.

În cadrul evenimentului a fost adoptată o declarație a liderilor locali și regionali, care şi-au făcut astfel auzită vocea înainte de alegerile europene și de următorul mandat al instituțiilor Uniunii Europene. Summitul a fost un succes pe toate părţile şi a atras, de altfel, interesul a peste 200 de jurnalişti din toate statele Uniunii Europene.

La rândul nostru, am decis să vă oferim la cald toate impresiile referitoare la acest eveniment de anvergură europeană. La finalul reuniunii, oaspeţii străini s-au declarat încântaţi de rezultate şi au felicitat partea română pentru organizarea ireproşabilă.

Partea logistică a reuniunii de anvergură a fost asigurată în special de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un rol determinant în amplul proces de organizare avându-l secretarul de stat responsabil de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, Alin Chirilă, a declarat:

“Am reușit să arătăm liderilor europeni o altă faţă a României! Nu a fost ușor, dar cu efortul întregii echipe am demonstrat că am putut organiza în România cel mai frumos şi mare Summit al regiunilor şi orașelor! Un eveniment care va rămâne atât în România, cât şi în întreaga Europă, un exemplu de bune practici şi de o bună organizare. Mă bucur că am avut ocazia şi onoarea de a coordona întreaga activitate desfășurată şi mulțumesc Guvernului României şi domnului viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Daniel Suciu, pentru susținerea şi încrederea acordată! Nu am terminat, a fost doar un succes de etapă, continuăm să muncim şi să arătăm întregii Europe că putem fi un exemplu şi că putem avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte evoluția proiectului european! Doamne ajută!“.

Printre invitaţii de marcă ai Summitului s-au numărat premierul Viorica Dăncilă, comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, Olga Algayerova, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier şi Philippe Close, primarul oraşului Bruxelles.

La fiecare doi ani sau trei ani, Comitetul European al Regiunilor organizează un Summit european al regiunilor şi oraşelor. Ediţiile precedente s-au desfăşurat la Amsterdam, Wrocław, Roma, Praga, Copenhaga, Atena şi Bratislava.

Un răspuns

  1. Dancila a avut fituica la ea? Cat despre discursul dlui Chirila si comunistii ar fi fost incantati de el excluzand „Doamne ajuta”! Bleah cat de repede ati devenit supusi puterii , schimbati macar stilul ca pute a Cantarea Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri