Caută
Close this search box.

Cristian Rizea, fost deputat PSD, patru ani şi opt luni de puşcărie cu executare

cristian rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Decizia este definitivă și menține sentința din prima instanță.

Cristian Rizea nu s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde avea pe rol dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani şi 8 luni închisoare. Avocatul său a anunţat că Rizea „se plimbă din loc în loc” în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil, iar în prezent se află la nişte rude în SUA.

„Clientul meu mi-a dat un înscris olograf, în care solicită să fie citat la cabinetul de avocatură. Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc, în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA, în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar”, le-a declarat jurnaliştilor avocatul Alexandru Morărescu.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, informează Ziariştii.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri