Caută
Close this search box.

Un tribunal turc a eliberat cinci jurnalişti de opoziţie condamnaţi în anul 2018

jurnalişti

O curte de apel din Turcia a ordonat eliberarea a cinci foşti jurnalişti ai principalului cotidian de opoziţie Cumhuriyet, condamnaţi la pedepse cu închisoarea, după un proces criticat de apărătorii libertăţii de expresie, a indicat avocatul lor.

Printre jurnaliştii care urmează să fie eliberaţi se află faimosul caricaturist Musa Kart. Eliberarea lor este aşteptată ”în această seară”, a declarat avocata Tora Pekin.

Ei făceau parte dintr-un grup de 14 angajaţi ai Cumhuriyet, care au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea în 2018 şi ale căror recursuri au fost respinse în primă instanţă de un alt tribunal.

Aceştia au fost găsiţi vinovaţi că au sprijinit prin articolele lor trei organizaţii clasificate drept ”teroriste” de Turcia, între care Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, pe care Ankara îl acuză de puciul eşuat din iulie 2016.

Procesul colaboratorilor ziarului Cumhuriyet a devenit emblematic pentru erodarea libertăţii presei în Turcia în timpul mandatului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Această ţară se situează pe locul 157 din 180 în clasamentul din 2018 privind situaţia libertăţii de expresie în lume elaborat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri