Caută
Close this search box.

Negociatorul şef al UE, Michel Barnier: Riscul unui Brexit fără acord încă există

brexit

Negociatorul şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a apreciat miercuri, într-un discurs rostit la Bruxelles, că riscul unei ieşiri a Marii Britanii din UE fără acord nu a fost încă îndepărtat complet, informează France Presse.

„Riscul ca Brexitul să se producă în absenţa unui acord ratificat încă există”, a declarat el într-o reuniune a Consiliului economic şi social european.

„Aceasta s-ar putea întâmpla la sfârşitul lunii ianuarie. Aceasta ar putea de asemenea interveni la sfârşitul anului 2020”, la sfârşitul perioadei de tranziţie prevăzute, a avertizat Michel Barnier.

Chiar şi cu un acord de ieşire ratificat, dacă nu este implementat nici un acord cu privire la viitoarea relaţie înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie, se poate întâmpla oricând o ieşire brutală a Regatului Unit, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, există o posibilitate de prelungire a perioadei de tranziţie, a spus el. „Vara 2020 va fi un prim moment al adevărului. Acesta va fi momentul pentru a decide sau nu o prelungire a perioadei de tranziţie”.

„Timpul acestei negocieri (a acordului privind viitoarea relaţie) va fi excepţional de scurt”, a subliniat Michel Barnier în faţa reprezentanţilor angajatorilor, lucrătorilor şi altor grupuri de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri