Caută
Close this search box.

Crucea Roşie anunţă rănirea a 250 de persoane la protestele de sâmbătă din Beirut

Crucea Roşie din Liban a informat duminica aceasta că 250 de persoane au fost rănite în protestele violente care au cuprins sâmbătă tot centrul capitalei Beirut şi în care şi-a pierdut viaţa un poliţist, informează EFE.

Organizaţia a semnalat că 65 de persoane au trebuit transportate la spital şi 185 au fost tratate la locul incidentelor.

Mii de oameni s-au mobilizat sâmbătă în centrul Beirutului pentru a protesta şi a cere demisia autorităţilor, după exploziile de marţi din portul oraşului care s-au soldat cu cel puţin 158 de morţi şi peste 6.000 de răniţi.

Protestele, convocate sub sloganul „Ziua Judecăţii”, au devenit violente încă din primele momente ale confruntărilor dintre manifestanţi şi poliţie.

Grupuri de manifestanţi au reuşit să pătrundă în patru ministere şi în sediul Asociaţiei Băncilor, iar unele instituţii au fost vandalizate şi incendiate.

Şi alte clădiri au avut de suferit ca urmare a furiei manifestanţilor, care au încercat mai întâi să intre în Parlament, dar au fost respinşi de forţele de ordine pe fondul unor confruntări violente în care, pe de-o parte, protestatarii au aruncat cu pietre, iar pe de altă parte poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc şi cu gaze lacrimogene.

Violenţele au cuprins toată zona centrală a Beirutului, alte clădiri căzând pradă flăcărilor, cum a fost cazul Hotelului Le Grey, situat în Piaţa Martirilor, epicentru al protestelor şi locul în care un poliţist şi-a pierdut viaţa. Potrivit forţelor de securitate, agentul de poliţie ajuta persoanele blocate în clădire din cauza focului şi a fost „atacat de mai mulţi agitatori asasini, motiv pentru care a căzut şi a murit”.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri