Caută
Close this search box.

Camelia Bogdan apreciază că Dan Voiculesu ar fi eligibil pentru sechestrarea averii

dan voiculescu

Judecătoarea Camelia Bogdan a comentat sentința Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul român i-a încălcat dreptul la apărare, când a fost sancționată disciplinar cu excluderea din magistratură, în urma unei decizii a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Camelia Bogdan a vorbit despre sentința CEDO din 20 octombrie, la o discuţie cu membrii fundației Centrul Rațiu pentru Democrație.

„Victoria de la CEDO reprezintă un moment istoric pentru justiția din România. CEDO a constatat că nu am avut cale de atac împotriva suspendării generate de o procedura în care domnul Dan Voiculescu a intervenit că parte, prin Fundația Facias, al cărui beneficiar real este.

Nu cred că s-a mai auzit vreodată în istoria Statului de drept că un judecător să fie tras la răspundere de către infractorul pe care l-a condamnat la închisoare și de la care a confiscat pentru bugetul de stat 100 de milioane de euro, pentru că a predat anti-corupție funcționarilor României”, a declarat Camelia Bogdan, conform Ziare.com.

Potrivit judecătoarei, speța prezintă interes și pentru determinarea răspunderii celor care favorizează cleptocratia, prin împiedicarea recuperării produsului infracțiunii:

„Având în vedere că autoritățile române refuză să recupereze prejudiciile la bugetul de stat, apreciez că, în cauza domnul Dan Voiculescu, este eligibil pentru sancțiunile prevăzute de Global Magnitsky Act, ce permit sancțiuni financiare și sechestrarea averilor pentru cei vinovați de încălcarea statului de drept”.

9 răspunsuri

  1. cum sa fi exclusa din magistratura de doua ori si acum sa vi cu asemenea ineptii?numai in roman ia se poate asa ceva.

  2. camelusa catelusa este o unealta inca activa in mainile celor care o platesc sa spuna asa ceva.

  3. este o impostoare care incearca sa traiasca pe banii publici ai statului roman.

  4. este o proasta eficienta si face jocurile celor puternici camelia bogdan.

  5. este de doamne ferestece face ratacita asta de bogdan,ar trebui sa raspunda in fata justitiei.

  6. vorbeste aiurea in tranvai cum se zice cred ca este pusa de cineva sa faca asemenea declaratii.

  7. cred ca a facut o obsesie pentru persoana respectiva este setata sa faca numai rau

  8. i se da o prea mare importanta acestei camelia bogdan ca nu a facut nimic notabil in viata ei.

  9. raul facut de camelia bogdan nu poate fi reparat niciodata cand distrugi vieti este foarte greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri