Caută
Close this search box.

Se pregătesc schimbări de acţionari la Petrom. OMV, Gazprom, Mol ştiu de ce

petrom

OMV ar putea renunţa la acţiunile pe care le deţine la compania românească Petrom, iar acestea ar putea ajunge la ruşii de la Gazprom sau la ungurii de la MOL, scrie presa austriacă, citată de Adevărul.

Într-o amplă analiză despre „aurul negru” al României publicată de Kurier, jurnalista austriacă Andrea Hodoschek susţine că participaţia deţinută de OMV în Petrom este una dintre „vacile de muls bani“ şi că o posibilă vânzare a filialei Petrom declanşează temeri în România.

„De mult timp, participaţia la Petrom e una dintre cash-cows, vacile de muls (bani) ale OMV. În anul Corona-2020, Petrom, care mai are doar 11.000 de angajaţi, a livrat 302 milioane EUR din profitul total al grupului OMV (…) de 1,68 miliarde EUR“, arată jurnalista austriacă.

Potrivit acesteia, actualul şef al OMV pregăteşte o repoziţionare a companiei pe piaţă şi intenţionează să renunţe la investiţiile în petrol şi gaze.

„Angajamentul în România s-ar putea într-adevăr încheia în viitorul previzibil. După cum se aude din companie, încă şeful OMV – Rainer Seele, a conceput retragerea. OMV trebuie să se repoziţioneze strategic şi Seele a iniţiat transformarea dintr-o companie tradiţională de petrol şi gaze într-una mai de viitor, un concern de produse chimice şi mase plastice.

Succesorul său, Alfred Stern, vrea să continue acest curs. O investiţie old-fashioned, de modă veche, precum Petrom, nu se mai potriveşte în portofoliu…“, se arată în analiză.

În aceste condiţii, atrage atenţia Hodoschek, o eventuală retragere a OMV din Petrom ar putea aduce în loc Gazprom sau MOL-ul, compania maghiară de stat.

„O posibilă ieşire a OMV a atras deja atenţia politicii din România. Există temerea că Gazprom-ul rus, partener apropiat al OMV sau MOL-ul maghiar ar putea primi acces pe uşa din spate la resursele ţării, «aurul negru»”, se mai arată în material.

Or, din punct de vedere politic o astfel de soluţie nu ar fi acceptabilă pentru România, date fiind relaţiile încordate cu Rusia lui Putin şi Ungaria lui Viktor Orban.

Conform jurnalului vienez, „se speculează că Romgaz, cea mai mare companie de stat de gaze naturale din România, ar putea cumpăra acţiunile OMV. Întrebarea este cu adevărat dacă Romgaz poate şi duce această tranzacţie. ExxonMobil tocmai iese din «Neptun», proiectul comun cu OMV de extragere a gazului în Marea Neagră. Romgaz achită cel puţin un miliard de euro pentru acţiunile Exxon iar alte trei miliarde de euro vor trebui investiţi în următorii patru ani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri