Caută
Close this search box.

Ursula von der Leyen: UE este pregătită să impună noi sancţiuni Moscovei

ursula von der leyen

Uniunea Europeană este pregătită să adopte sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei în cazul unei noi agresiuni contra Ucrainei, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, marți, în ziua în care a avut loc și summitul Joe Biden – Vladimir Putin pe tema situației din Ucraina.

„UE va răspunde în mod adecvat la orice nouă agresiune, inclusiv încălcări ale dreptului internaţional şi orice alte altă acţiune răuvoitoare desfăşurată împotriva noastră sau a vecinilor noştri, inclusiv Ucraina”, a declarat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu ambasadorii ţărilor UE.

„Acest răspuns va lua forma unei înăspriri şi extinderi solide ale regimurilor de sancţiuni existente. Suntem gata să luăm măsuri restrictive suplimentare”, a adăugat şefa executivului european, citată de Agerpres.

UE a adoptat sancţiuni economice împotriva Rusiei după anexarea Crimeei în 2014, iar Moscova a răspuns prin măsuri similare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri