Caută
Close this search box.

Rafila: Dezvoltarea cercetării în domeniul funcţionării celulelor va schimba radical practicarea medicinei

Dezvoltarea studierii funcţionării celulelor va schimba radical practicarea medicinei, iar formarea unui corp profesional puternic de cercetare a acestui domeniu poate aduce România în topul ţărilor lumii, a afirmat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în Aula Academiei Române, la simpozionul „Biodinamica – o abordare transdisciplinară”.

„Îmi amintesc cum am început să studiez medicina cu ani în urmă şi am început cu biologia celulară. Apoi ştiinţa a avansat, încetul cu încetul, cu biologia moleculară şi acum suntem implicaţi din ce în ce mai mult în studierea funcţionării celulelor. (…) Cred că dezvoltarea în ţara noastră a unui corp profesional puternic, format din medici, biologi, fizicieni şi biochimişti, care studiază aceste mecanisme şi care dezvoltă modele de bune practici şi publică articole despre cercetările lor va aduce România mai repede în fruntea ţărilor din Uniunea Europeană şi din întreaga lume în acest domeniu”, a spus Rafila.

În opinia sa, practicarea medicinei va fi radical schimbată în următorii ani de aceste cercetări.

„Va fi, în opinia mea, una dintre cele mai importante provocări, în următorii 10 ani, alături de dezvoltarea inteligenţei artificiale în medicină. Eu cred că obiceiurile, comportamentele noastre referitoare la practicarea medicinei vor fi radical schimbate de această dezvoltare. Sunt convins că, la finalul acestor două zile de dezbatere, participanţii vor fi mai bogaţi cu noi cunoştinţe şi vor lega noi legături ştiinţifice”, a încheiat ministrul.

Simpozionul, care se va desfăşura până sâmbătă, în format hibrid, a fost deschis cu o conferinţă de specialitate susţinută online de profesorul Ştefan Hell, membru de onoare al Academiei Române şi laureat al Premiului Nobel. Întrucât, marţi, Ştefan Hell a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, acesta nu a putut fi prezent la Bucureşti, dar a dorit să conferenţieze online.

Organizat de Centrul Internaţional de Biodinamică, în parteneriat cu Academia Română, simpozionul „Biodinamica – o abordare transdisciplinară” marchează 20 de ani de la înfiinţarea institutului şi are ca scop consolidarea unui pol de excelenţă transdisciplinară în biodinamică şi în domenii conexe pentru accelerarea inovării în analiza multidimensională, cu înaltă rezoluţie spaţială, a dinamicii celulare.

Totodată, simpozionul urmăreşte lansarea iniţiativei de agregare a unor grupuri de cercetare pentru abordarea provocărilor biomedicale majore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri