Caută
Close this search box.

Staţionarea şi circulaţia trotinetelor electrice, interzisă de Primărie în anumite zone

trotinetele

Staţionarea trotinetelor electrice în locuri interzise va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 200-400 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei.

Proiectul de regulament vizează condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate în regim self-service prin intermediul platformelor online, pe domeniul public al municipiului Bucureşti.

Amenzi cuprinse între 200-400 de lei urmează să fie aplicate şi pentru neridicarea de către operator a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar, potrivit Agerpres.

Va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.000 de lei amplasarea pe domeniul public a trotinetelor electrice de către operatori care nu au avizul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

Amenzi similare se vor acorda şi pentru amplasarea pe domeniul public a unui număr mai mare de trotinete electrice decât cel aprobat de către PMB, în baza documentaţiei depuse. Totodată, în aceste situaţii, se va dispune ridicarea trotinetelor electrice de pe domeniul public.

Amplasarea trotinetelor, atât de către operatori, cât şi de către utilizatori, este interzisă: pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 metri; în zona staţiilor de transport în comun; pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea); în zonele trecerilor de pietoni; în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme; pe spaţiile verzi; în intersecţii şi la mai puţin de 10 metri de intersecţii; pe malurile râurilor sau lacurilor; în zonele de acces în grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, pieţe agroalimentare, complexe comerciale.

Operatorul va fi obligat să ridice trotinetele electrice staţionate în locaţiile interzise în maxim trei ore după ce a fost notificat în prealabil de către autorităţi.

În caz contrar, acestea vor fi ridicate de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau Poliţia Locală de sector, fiind aplicată o taxă de ridicare de 50 lei/trotinetă. În continuare, se va aplica o taxă de 5 lei/zi/trotinetă, pentru depozitare.

Parcarea trotinetelor electrice se face pe trotuar, în zone special amenajate. Utilizatorii pot parca trotinetele electrice în zonele stabilite de către operator (unde este posibil), cât mai departe de carosabil şi în locurile unde nu încurcă circulaţia pietonală.

Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri