Caută
Close this search box.

Efectul Visarion Alexa. BOR cere clerului ortodox să evite orice gest sau cuvânt interpretabile

bor

Sfântul Sinod a aprobat mai multe prevederi referitoare la spovedanie, după acuzaţiile de agresiune sexuală, formulate de o enoriaşă, la adresa preotului Visarion Alexa, printre acestea numărându-se şi ”evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)”.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, în şedinţa de joi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale şi sociale privind Spovedania şi duhovnicia:

– Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de eaşi de duhovnic în timpul mărturisirii;

– Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi săîntrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;

– Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură;

– Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;

– Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;

– Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult, sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii;

– Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, ca urmare a deciziei luate în data de 17 septembrie de Judecătoria Sectorului 6.

El este acuzat că a agresat sexual o femeie care venise la spovedanie. Avocata lui Visarion Alexa, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri