Caută
Close this search box.

VIDEO Klaus Iohannis: „Doresc o paradigmă radicală în garantarea integrității și eticii în viața academică”

Președintele Klaus Iohannis a cerut toleranță zero în privința plagiatului, într-un discurs pe care l-a susținut luni, la deschiderea noului an universitar.

Doresc o paradigmă radicală în garantarea integrității și eticii în viața academică. Noile Legi ale Educației trebuie să includă prevederi clare cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic din mediul universitar”, a afirmat Iohannis, în discursul pe care l-a susținut la Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”.

„Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie”, a evidenţiat Iohannis.

Şeful statului a apreciat atitudinea Universităţii de Arhitectură faţă de orice încercări de fraudare.

„Îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească”, a transmis preşedintele Iohannis.

Şeful statului a susţinut că „România Educată” este un proiect important pentru societatea românească deoarece învăţământul de calitate are impact direct asupra vieţii de zi cu zi a fiecărui cetăţean.

„Astăzi, avem oportunitatea de a coopera cu restul Europei într-o manieră intensificată, ca urmare a formării de reţele de universităţi europene, a creşterii sumelor alocate fondurilor de cercetare pan-europene şi a creşterii numărului de cooperări punctuale pe teme de cercetare. Mobilitatea academică implicând studenţi şi profesori, juriile internaţionale care evaluează proiectele de diplomă, colaborarea în tehnicile avansate cu firme de top, toate aceste componente ale formării de specialitate din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ sunt expresii ale internaţionalizării învăţământului superior, unul dintre obiectivele programului ‘România Educată'”, a completat el.

Şeful statului a apreciat şi contribuţia pe care profesorii şi absolvenţii universităţii o aduc în prezent la planificarea şi realizarea unor investiţii în infrastructura publică.

Pe 3 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Arhitecturii, iar anul acesta se împlinesc 130 de ani de la înfiinţarea în România a primei facultăţi în domeniu, 110 ani de la punerea pietrei de temelie a Palatului Şcolii de Arhitectură şi 70 de ani de funcţionare neîntreruptă ca entitate academică de sine stătătoare, a amintit Klaus Iohannis.

La eveniment au participat şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consilierii prezidenţiali Ligia Deca şi Sergiu Nistor, alături de rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Marian Moiceanu.

Preşedintelui Iohannis i-a fost conferită distincţia pentru merit a universităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri