Caută
Close this search box.

De ce Republica Moldova nu poate rezilia acum contractul cu Gazprom – explicațiile ministrului Energiei de la Chișinău

Republica Moldova nu poate rezilia, în acest moment, contractul de furnizare gaze naturale cu Gazprom, acestea fiind utilizate pentru asigurarea energiei în Transnistria, pentru a evita o criză umanitară în acea regiune separatistă, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov.

Moldovagaz a reluat de curând importurile de gaze din Rusia, de la Gazprom.

Întrebat dacă a fost o decizie contrară politicii Guvernului de la Chişinău, Victor Parlicov a răspuns că „nu a fost coordonată cu Guvernul” și „nu a reprezentat absolut deloc interesele Guvernului”:

  • „În mod normal, compania, mă rog …, singură decide care e sursa, dar este un subiect sensibil politic şi am atenţionat compania în acest sens şi au revăzut decizia. Au revenit la achiziţionarea gazelor de la Energocom”.

Chestionat dacă sunt luate în clcul măsuri împotriva companiei Moldovagaz, ministrul Energiei de la Chișinău a spus că consideră că „nu a fost rea intenţie”:

  • „Eu cred că a fost mai curând o greşeală şi o neînţelegere, o încercare de a evita nişte tensiuni, să spunem aşa, la nivel de întreprinderi, dar eu cred că sunt mult mai importante mesajele politice pe care noi le transmitem prietenilor noştri din Occident, pentru că asta ne-am asumat şi asta am făcut toată iarna.
  • Am trecut-o practic fără gaze ruseşti pe malul drept şi nu înţeleg care ar fi fost necesitatea să revenim la achiziţionarea gazelor de la Gazprom pe sfârşit de sezon de încălzire”.

Va solicita Guvernul Republicii Moldova rezilierea contractului cu Gazprom?

Ministrul Energiei de la Chișinău spune că „nu este o problemă rezilierea contractului”:

  • „Trebuie să înţelegem că Gazprom păstrează un rol, şi este un rol destul de important, în asigurarea cu gaze în special a regiunii din stânga Nistrului.
  • Regiunea transnistreană, în acest moment, este alimentată cu gaze doar de la Gazprom şi nu ar fi nimeni gata, astăzi, să livreze gaz acolo, de facto gratuit, aşa cum o face Gazprom.
  • Asta permite, pe de o parte, menţinerea unei stabilităţi sociale în stânga Nistrului, să nu ne pomenim acolo cu o criză de proporţii, inclusiv o criză umanitară, şi, pe de altă parte, asta influenţează indirect piaţa de energie electrică din Republica Moldova, pentru că cea mai mare parte a energiei electrice pe care o consumăm aici, în dreapta Nistrului, provine, este produsă la o centrală termică din regiunea transnistreană, din gazul livrat de facto gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri