Caută
Close this search box.

ÎPS Teodosie continuă războiul agheasmei cu Bănescu: Juisarea intelectualist-utopică încurajează ideologiile cristofobe

Arhiepiscopia Tomisului a reacţionat, miercuri, în urma afirmaţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, cel care l-a contrazis pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, care susţinea că o persoană care fumează sau femeile ”într-o perioadă de necurăţie” nu pot bea agheasmă.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un comunicat de presă în care a dorit să lămurească afirmaţiile făcute de ÎPS Teodosie.

”Bazându-se pe nenumăratele studii medicale, avertismente şi măsuri luate atât pe plan mondial, cât şi naţional, dar şi pe experienţa de peste trei decenii de sprijin oferit celor grav (şi nu de puţine ori mortal) afectaţi de acest viciu, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îşi menţine cu fermitate atitudinea de militant anti-fumat, exprimându-se în spaţiul public împotriva acestui viciu, cauză principală a morţii anuale a peste 7 milioane de persoane care fumează activ şi a peste 1,3 milioane de persoane afectate indirect (prin fumatul pasiv), potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De aici deducem un procent de mortalitate cauzată direct sau indirect de fumat de 1:964 de persoane, la nivel mondial”, se arată în comunicat.

Arhiepiscopia Tomisului a susţinut că fumătorul se plasează ”în afara comuniunii cu Dumnezeu”.

”În perfectă consonanţă cu îngrijorarea exprimată în toate forurile lumii faţă de creşterea alarmantă a numărului de victime ale acestui viciu, accepţiunea canonică şi duhovnicească ortodoxă prevede că atât sinucigaşul, cât şi persoana cauzatoare (cu voie sau fără de voie) a morţii cuiva se îndepărtează de comuniunea cu Dumnezeu (comuniune exprimată vizibil în Ortodoxie, prin Taina Sfintei Împărtăşanii, apoi prin consumul aghesmei şi al anaforei).

Prin urmare, fumătorul, care în mod voluntar îşi ucide lent organismul şi în mod involuntar participă la uciderea semenului său prin exalarea fumului, se plasează pe el însuşi în afara comuniunii cu Dumnezeu (care are loc în şi prin Biserică)”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Tomisului colaborează cu autorităţile locale la programe de conştientizare şi de combatere a fumatului şi traficului de droguri.

Arhiepiscopia Tomisului a mai transmis că “nu încalcă dreptul nimănui de a-şi rândui cum ştie el mai bine viaţa, dar nu îşi poate compromite vocaţia misionară prin aşa-zisa ”îndulcire a termenilor” atât de solicitată azi tocmai de cei ce nu doresc – de altfel – nici o comuniune cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa”.

Arhiepiscopia Tomisului reacţionează apoi la criticile aduse IPS Teodosie de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

“Talentatului scriitor Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române pe pagina personală de pe o reţea de socializare, căruia îi adresăm un sincer şi tolerant ”La mulţi ani!”, îi transmitem că juisarea intelectualist-utopică pe gama redusă a unei terminologii (inclusiv teologice) ”de budoar” este principala sursă de încurajare a ideologiilor cristofobe, având în subsidiar, desigur, şi ”ignoranţa inclusiv teologică, trântită zgomotos pe taraba ritualismului religios”, a transmis Arhiepiscopia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri