Caută
Close this search box.

La cererea Ucrainei, Elveţia a acceptat să organizeze un ”summit pentru pace”

Elveţia a acceptat să organizeze la cererea Ucrainei un „summit” la nivel înalt pe tema păcii, au anunţat luni preşedinţii celor două ţări într-o conferinţă de presă la Kehrsatz, în apropiere de Berna, capitala Ţării Cantoanelor, scrie AFP.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat imediat că Rusia nu va fi binevenită la summit.

„În ceea ce priveşte ţările care doresc să participe, suntem deschişi tuturor, tuturor ţărilor din lume care ne respectă suveranitatea şi integritatea teritorială. Astfel putem deduce cine va fi invitat”, a spus el, ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist despre posibila participare a Rusiei la summit.

Sperăm că acest summit va oferi o energie semnificativă pentru tot ceea ce se va discuta. Şi sperăm că sfârşitul războiului va fi drept şi guvernarea justiţiei va fi restabilită. Elveţia este partenerul nostru în acest sens”, a adăugat şeful statului ucrainean, citat de Agerpres.

Într-un comunicat dat publicităţii la sfârşitul conferinţei de presă, Elveţia s-a declarat „dispusă să organizeze, la cererea preşedintelui ucrainean, o conferinţă despre formula păcii”, între reprezentanţi de rang înalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri