Caută
Close this search box.

Ministrul german al Apărării a dat undă verde pentru parașutarea de ajutoare în Gaza

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a dat undă verde paraşutării de către forţele aeriene germane de ajutoare atât de necesare în Fâşia Gaza, alăturându-se altor câteva state care au distribuit deja în acest mod ajutoare în teritoriul palestinian aflat sub asaltul forţelor israeliene, transmite dpa.

Boris Pistorius a semnat miercuri ordinul în acest sens către Bundeswehr, iar livrările propriu-zise ar putea începe la sfârşitul acestei săptămâni.

Armata germană a confirmat anterior că ajutoarele urmează să fie paraşutate cu aeronave C-130 staţionate în Franţa.

Forţele aeriene franceze distribuie deja provizii pe cale aeriană deasupra zonei de război din Gaza.

Iniţiativa paraşutării ajutoarelor aparţine Iordaniei, în contextul în care organizaţiile umanitare au atras atenţia că situaţia populaţiei din Fâşia Gaza devine tot mai gravă, după ce Israelul a limitat strict livrările de ajutoare pe cale terestră.

Potrivit ONU, în cazul în care distribuirea de ajutoare pe cale terestră, cu camionul, nu este extinsă, cei circa 2,2 milioane de locuitori sunt ameninţaţi de o criză alimentară şi foamete.

Israelul a lansat războiul din Gaza şi a blocat accesul în teritoriul palestinian în urma masacrului comis de militanţi ai mişcării palestiniene islamiste Hamas în Israel pe 7 octombrie. 

The post Ministrul german al Apărării a dat undă verde pentru parașutarea de ajutoare în Gaza appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri