Una dintre instrucţiunile cu care l-au pisat zi şi noapte, la școala de manageri moderni, suna astfel: „Să nu-ţi construieşti autoritatea pe teamă, ci pe respect”. Acestea fiind zise, îndată ce-a fost numit şef i-au făcut vânt în linia întâi.

În prima zi, a trecut în revistă colectivul. Mamă, ce colectiv! Băieţii munceau de zbârnâiau. Rămâneau după program ca să-şi adune de lucru şi pentru acasă. Rezolvau sarcinile pe loc şi răspundeau politicos. Fetele, de frumoase ce erau, ţi se tăia răsuflarea. Iar de deştepte – îţi venea la loc. Colectivul se îmbrăca aşa cum îi şade bine unui colectiv model: băieţii cu cravată, fetele – scurt.

Dar nici pe el nu-l aleseseră şef degeaba. Simţea imediat unde scârţâie, unde trosneşte, unde stă să plesnească. „Nu-i a bună, şi-a spus. Ăştia coc ceva”. Ca să nu le dea timp să se organizeze, le-a convocat o şedinţă. „Băi!” a răcnit o dată de-a pornit imprimanta care se blocase luna trecută. „Voi mă respectaţi pe mine?” Colectivul a zâmbit timid. „Sigur că vă respectăm. Doar sunteţi liderul nostru.” „Aşa. Că dacă nu mă respectaţi, dracu’ vă ia!”

Colectivul a înţeles iute că autoritatea se clădeşte pe respect. A doua zi s-au înregistrat patru cazuri de hărţuire şi două încăierări. A fost spart un nas, iar la toaletă cineva a scris cu ruj de buze pe oglindă „Masculi ordinari, respectaţi eternul feminin!” Șeful a surâs mulţumit. Respect – respect, dar dezbinarea este mama competiţiei. Tatăl deocamdată necunoscut.

În a treia zi, i-a adunat din nou şi le-a pus în vedere că trebuie să concedieze o treime din ei, drept pentru care va sancţiona cele mai mărunte greşeli. A patra zi, biroul lui a devenit ţinta unui adevărat pelerinaj de pârâcioşi. A cincea zi, toată lumea ţinea în sertar un pistolet. Băieţii îşi purtau cravatele în buzunar, aşteptând momentul prielnic pentru a se sugruma unii pe alţii, iar fetele stocau în acelaşi scop ciorapi de mătase.

„Băi!, a răcnit din nou în a cincea zi, voi mă respectaţi pe mine?” „Vă respectăm”, au răspuns ei identic, dar mult mai convinşi.

96 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 7 =