Caută
Close this search box.

Belgrad. Opoziţia sârbă a protestat contra violenţei puterii politice

belgrad

Mii de sârbi au defilat sâmbătă seară la Belgrad la apelul opoziţiei pentru a denunţa violenţa puterii faţă de adversarii săi politici şi media, relatează AFP.

A fost prima manifestaţie semnificativă a opoziţiei din primăvara anului 2017, când mii de tineri din Belgrad au ieşit în stradă după victoria la prezidenţiale a omului forte al ţării, Aleksandar Vucic.

Adversarii săi politici îl acuză de exercitare autoritară a puterii, control asupra media şi încercare de a reduce la tăcere opoziţia şi societatea civilă.

„Stop cămăşilor însângerate”: banderola din primul rând al marşului se referea la agresarea pe 23 noiembrie, în cursul unei reuniuni politici, în centrul Serbiei, a lui Borko Stefanovic, unul dintre liderii Alianţei pentru Serbia, o coaliţie a partidelor de opoziţie ce grupează formaţiuni de la stânga, până la dreapta naţionalistă.

În cursul unei conferinţe de presă alături de principalii lideri ai opoziţiei, Borko Stefanovic a arătat cămaşa sa însângerată.

Alianţa pentru Serbia a afirmat că autorii agresiunii erau bătăuşi în solda partidului prezidenţial, Partidul Progresist Sârb (SNS), ceea ce autorităţile neagă.

„Veţi merge în închisoare!”, se putea citi pe altă banderolă, în timp ce manifestanţii au scandat „Hoţii!, Hoţii!”.

În zilele care au precedat acest marş, tabloide apropiate puterii au atacat opoziţia, în special pe principalii doi şefi ai acesteia, Dragan Djilas şi Vuk Jeremic, acuzându-i că „doresc vărsare de sânge” sau că „doresc haos la Belgrad”.

În ultimul său raport asupra Serbiei, Parlamentul European a „îndemnat cu fermitate autorităţile sârbe” să „îmbunătăţească situaţia în domeniul libertăţii de exprimare şi libertăţii presei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri